Articol scris de Romeo Ene
Erling Haaland a făcut o nouă partidă de excepţie, după meciul din turul optimilor Champions League de la Sevilla. Tânărul atacant a marcat o dublă, pe Veltins Arena, în derby-ul cu Schalke, iar una dintre reuşite a fost spectaculoasă. Marco Reus s-a declarat încântat de evoluţiile norvegianului pe care l-a denumit ''maşinărie'' de goluri.

MARCO REUS: ''POZITIVITATEA SA NE MOTIVEAZĂ PE TOŢI''

Fotbal
Top 15 fotbaliști ale căror cote de piață au scăzut cel mai mult de la începutul acestui sezon
20/04/2022 LA 06:52
''Îi este foarte mare foame de goluri. Vedeţi acest lucru la fiecare joc. Sperăm că va continua pe acelaşi trend. Pozitivitatea sa ne ajută pe toţi, ne motivează pe toţi.'', a declarat Marco Reus, potrivit Dailymail.
După ce Jadon Sancho a deschis scorul, Haaland a atras lumina reflectoarelor după ce a înscris un gol senzaţional. Norvegianul a avut o execuţie ''a la Zlatan'', acrobatică, cu care i-a încântat pe suporterii lui Dortmund.

DORTMUND NU MAI CÂŞTIGASE PE TEREN STRĂIN, ÎN CAMPIONAT, DE LA ÎNCEPUTUL LUI IANUARIE

Ultima victorie a Borussiei în campionat, în deplasare, a fost pe 9 ianuarie, împotriva lui Leipzig. Sancho şi Haaland au făcut, însă, un meci foarte bun cu Schalke şi au asigurat 3 puncte mari pentru trupa antrenată de interimarul Terzić. Golul 2 arată clasa norvegianului, acesta reuşind o execuţie acrobatică, cu multă putere, care l-a lăsat neputincios pe portarul lui Schalke, Michael Langer. Dortmund a reuşit să obţină doar al doilea succes din ultimele 7 partide din Bundesliga, fiind pe locul 6, la 6 puncte de locurile de Champions League.
https://i.eurosport.com/2021/02/11/2991840.jpg

SANCHO, RECORD DUPĂ MECIUL CU SCHALKE

Jadon Sancho (20 de ani) a reuşit o performanţă remarcabilă după meciul cu Schalke. Golul înscris l-a transformat în cel mai tânăr marcator din Germania care a ajuns la borna 35.
Haaland s-a arătat încântat, după meci, de colaborarea cu Sancho şi a recunoscut că îi face o deosebită plăcere să joace alături de tânărul englez, care este curtat de mai multe formaţii de top din Europa: ''Eu şi Jadon continuăm să ne găsim reciproc. Este o adevărată plăcere să joc alături de acest tip.'', a declarat Haaland pentru Sport 1.
Premier League
Klopp, precaut înaintea duelului cu United! Neamțul vede o amenințare în echipa de pe Old Trafford
19/04/2022 LA 08:10
Serie A
Mourinho, criză de nervi la adresa arbitrului: "Juve te-a trimis cu lecția învățată"
21/02/2022 LA 12:14