Mino Raiola, agentul lui Erling Haaland: "Doar zece cluburi își pot permite să-l semneze"

Erling Haaland este unul dintre cei mai curtați fotbaliști din lume la ora actuală și e aproape sigur că va pleca de la Borussia Dortmund la finalul acestui sezon. Norvegianul este impresariat de celebrul Mino Raiola, care a declarat de curând că numai 10 echipe din Europa și-l pot permite pe Haaland.

Erling Haaland

Credit imagine: Getty Images

Erling Haaland are contract cu Borussia Dortmund, dar e aproape imposibil ca acesta să fie dus la bun sfârșit. Mai multe cluburi mari din Europa vor încerca chiar în vară să-l transfere pe norvegian, iar Mino Raiola, impresarul său, a recunoscut acest lucru.
"Este evident că toată lumea îl vede pe Erling ca fiind una dintre noile stele ale viitorului, deoarece este foarte dificil de realizat ceea ce a făcut el la vârsta sa. Va fi una dintre vedetele următorului deceniu pentru că suntem într-un moment în care începem să ne întrebăm cât timp mai au jucători precum Ibrahimovic, Ronaldo și Messi . Așa că toată lumea așteaptă noua generație.", a declarat Mino Raiola pentru BBC.

Mino Raiola: "Doar 10 cluburi și-l pot permite pe Haaland"

În opinia lui Mino Raiola, orice club din lume și l-ar dori pe Haaland, dar agentul a menționat că maxim 10 cluburi și-ar putea permite tranferul său: "Nu cred că există un singur director sportiv sau antrenor în lume care să spună: " nu mă interesează Haaland”. Este ca și cum te-ai întreba dacă ar exista vreo echipă de Formula 1 care nu ar fi interesată să-l aibă pe Lewis Hamilton. Însă doar 10 cluburi din lume și-l pot permite. 4 dintre ele sunt din Pemier League."
Mino Raiola este unul dintre cei mai influenți agenți din lumea fotbalului, recunoscut pentru duritatea cu care negociază contractele jucătorilor impresariați. Pe lângă Haaland, fotbaliști precum Paul Pogba, Verratti, Lukaku, De Ligt sau Ibrahimovic sunt impresariați de italian.
picture

Haaland - Siviglia-Borussia Dortmund - Champions League 2020/2021 - Getty Images

Credit imagine: Getty Images

SALARIU IMENS CERUT DE ERLING HAALAND

Echipa care va reuşi să-l transfere pe Haaland va trebui să-i ofere acestuia un salariu pe măsura evoluţiilor fotbalistului. Conform Daily Star, atacantul a dezvăluit echipelor interesate de el cifrele contractului său. Haaland solicită un salariu de 90 de milioane de euro brut pentru 5 ani.
Ar însemna 18 de milioane de euro pe sezon, 9 net pentru jucător. Salariul său va fi mai mare decât cel de la Dortmund, acolo unde jucătorul de 20 de ani câştigă aproximativ 4 milioane de euro/sezon. Această sumă de bani ar putea fi achitată cu uşurinţă de către Real Madrid, sau chiar mărită în funcţie de interesul altor cluburi dispuse să-i ofere acest salariu.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo