Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Borussia Dortmund intră în cursa pentru unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din lume! Cât costă atacantul

Bianca Dumitru

Publicat 23/12/2021 la 11:48 GMT+2

În această perioadă, Borussia Dortmund îi caută un înlocuitor lui Erling Haaland, pe care încearcă totodată să-l convingă să mai rămână la echipă. Unul dintre jucătorii doriți de nemți este Dusan Vlahovic, care a atras toate privirile în acest sezon, în urma prestațiilor bune reușite la Fiorentina.

Borussia Dortmund - Besiktas

Credit imagine: Getty Images

Borussia Dortmund încearcă să-l convingă pe Erling Haaland să rămână la echipă, dar în același timp îi caută un înlocuitor pentru cazul în care norvegianul va alege să plece, fiind dorit de mai multe cluburi importante din Europa, printre care se remarcă Barcelona, Real Madrid și Liverpool.
Nemții vor să se asigure că vor avea un jucător cu care să acopere golul lăsat de Haaland în ofensiva echipei lui Marco Rose. Astfel, potrivit presei internaționale, oficialii Borussiei au pus ochii pe Dusan Vlahovic, care a impresionat în urma prestațiilor sale din acest sezon.
Sârbul în vârstă de 21 de ani mai are contract cu Fiorentina până în 2023, dar pe urmele sale se află deja foarte multe cluburi importante de pe continent. Președintele italienilor s-ar fi resemnat cu gândul că îl va pierde și i-a stabilit un preț uriaș. Rocco Commisso vrea circa 80 de milioane de euro în schimbul lui Vlahovic, care este dorit, printre altele, de Barcelona, Juventus, Manchester City și Atletico Madrid.
Potrivit jurnaliștilor de la Times, Borussia Dortmund are și alte variante în cazul în care nu va reuși nici să-l păstreze pe Haaland, nici să-l transfere pe Vlahovic. Nemții i-ar urmări și pe Sebastian Haller, care a înscris 20 de goluri în acest sezon la Ajax, și pe Patrik Schick, care are deja 16 goluri în 14 meciuri la Bayer Leverkusen.
Citește și:

Planul prin care Borussia vrea să-l convingă pe Haaland să rămână la Dortmund

Oficialii Borussiei nu vor să renunțe la Erling Haaland, care mai are contract până în 2024, și se gândesc în această perioadă la modalitățile în care l-ar putea convinge să rămână la echipă. Potrivit publicației Bild, șefii de la Dortmund au de gând să-i dubleze salariul norvegianului, urmând a-l transforma astfel în cel mai bine plătit jucător al echipei.
Dacă va accepta propunerea echipei sale, atacantul în vârstă de 21 de ani va încasa 16 milioane de euro pe an, sumă care este cu 4 milioane de euro mai mare decât cea pe care o încasează anual căpitanul Borussiei Dortmund, Marco Reus.
"Care sunt șansele ca Dortmund să-l convingă pe Haaland cu acest salariu senzațional? Situația e complet deschisă", au scris cei de la Bild, care au anunțat că oficialii echipei de pe Signal Iduna Park vor să-i faciliteze lui Haaland și semnarea unui contract cu sponsorul tehnic al clubului, Puma, pe baza căruia fotbalistul ar urma să primească alte milioane de euro.
Program Premier League 26-27 decembrie 2021
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo