Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Singurul fotbalist pentru care Borussia Dortmund este dispusă să renunțe la Haaland! Ce star vor la schimb

Bianca Dumitru

Publicat 30/03/2022 la 20:03 GMT+3

Erling Haaland este unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din lume. Presa din Spania notează că șefii Borussiei Dortmund ar fi dispuși să negocieze cu cei de la Real Madrid pentru transferul norvegianului, dorindu-și să-l obțină la schimb pe Eduardo Camavinga.

Erling Haaland

Credit imagine: Getty Images

Erling Haaland ar putea fi protagonistul unui transfer important în vara acestui an, norvegianul fiind pe lista mai multor cluburi importante din Europa, printre care se remarcă Manchester City, Barcelona, PSG și Real Madrid.
Deși s-a vorbit despre faptul că cei de la Borussia Dortmund nu vor să-l piardă, încercând să-l convingă să rămână, jurnaliștii din Spania au scris acum că nemții ar fi dispuși să-l lase să plece, dar în anumite condiții. Oficialii clubului din Bundesliga ar vrea să negocieze cu cei de la Real Madrid și sunt dispuși să accepte o sumă mai mică de bani pentru Haaland decât clauza de reziliere de 75 de milioane de euro.
Șefii Borussiei Dortmund își doresc, însă, în schimbul lui Haaland să îi obțină transferul lui Eduardo Camavinga. Francezul în vârstă de 19 ani a ajuns pe Santiago Bernabeu în vara anului 2021, fiind adus de la Rennes pentru 31 de milioane de euro, dar nu a prins atât de multe minute cât și-ar fi dorit.
Statutul de rezervă nu îi convine foarte mult și, cel mai probabil, Camavinga ar fi tentat să accepte o nouă provocare, în cadrul unei echipe la care i s-ar oferi un loc în primul 11. Mijlocașul este curtat de mai multe cluburi din Europa, însă propunerea celor de la Dortmund ar putea să le atragă cel mai mult atenția "galacticilor", ținând cont de implicarea lui Haaland în afacere.
Potrivit jurnaliștilor El Nacional, Borussia ar accepta să-l lase pe norvegian să plece pentru doar 35 de milioane de euro în cazul în care madrilenii îl vor trimite pe Camavinga în Bundesliga.
Francezul de 19 ani a mai fost dorit de Borussia Dortmund și pe vremea când juca la Rennes, înainte de a semna cu Real, însă atunci propunerea nemților nu a fost acceptată.
Citește și:

Erling Haaland și-a domolit pretențiile salariale

Jurnaliștii din toată lumea au început să vorbească în această săptămână și despre salariul pe care starul Borussiei Dortmund l-ar cere. Unii susțin că și-ar dori 40-50 de milioane de euro pe sezon, în timp ce alții au scris că unei echipe din Premier League i-ar fi cerut un salariu de 35 de milioane de euro net.
Cei de la publicația Goal au precizat că acel club, al cărui nume nu este făcut public, s-ar fi retras din cursa pentru transferul norvegianului când au aflat care sunt cerințele sale. Acest lucru l-ar fi făcut și pe Haaland să se mai gândească asupra așteptărilor lui salariale.
Conform sursei citate, fotbalistul și-ar fi domolit pretențiile, scăzând 10 milioane de euro din suma dorită. Astfel, Erling Haaland ar fi dispus să semneze pentru un salariu de 20-25 de milioane de euro net pe sezon, o sumă care le-ar fi fost adusă la cunoștință și cluburilor care sunt pe urmele sale.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo