Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Trebuie să se supună regulilor"! Reacția clară a celor de la Freiburg, după ce Bayern a jucat în 12

Nicu Savin

Publicat 03/04/2022 la 12:18 GMT+3

Bayern Munchen a avut, pentru puțin timp, 12 jucători pe teren în meciul de la Freiburg, iar reacțiile despre acest episod continuă să curgă în Germania. Christian Streich, antrenorul celor de la Freiburg, a declarat că clubul său nu va depune o contestație, dar insinuează că șefii fotbalului german trebuie să ia singuri o decizie pe baza regulamentului în vigoare.

Hasan Salihamidzic, Kathleen Krüger, Arno Blos und Christian Dingert (v.l.) - SC Freiburg vs. FC Bayern München

Credit imagine: Getty Images

Bayern Munchen riscă să piardă la masa verde meciul cu Freiburg, pe care echipa lui Nagelsmann l-a câștigat pe teren cu 4-1. Bavarezii au comis o eroare copilărească pe final de meci și acum sunt la mâna comisiilor din Bundesliga.
În minutul 86, Julian Nagelsmann a vrut să-l înlocuiască pe teren pe Kingsley Coman cu Marcel Sabitzer, însă deși acesta din urmă a intrat pe teren, Coman nu a apucat să iasă, ba chiar a și atins mingea, în timp ce Bayern avea 12 jucători pe gazon.
Cei de la Freiburg aveau dreptul să depună o contestație, dar nu o vor face, cel puțin în primă fază Antrenorul Christian Streich a anunțat acest lucru imediat după meci, dar a dat de înțeles că așteaptă ca oamenii responsabili din fotbalul german să ia o decizie pe baza regulamentului.
"Sperăm să nu fie nevoie să facem noi contestație. Noi ne supunem acestor reguli și nu vreau să spun mai multe despre asta. Cred că există un set de reguli pentru ce s-a întâmplat.Freiburg, Bayern și restul cluburilor trebuie să se supună acestor reguli.În cele 16 secunde nu s-au întâmplat prea multe, dar acum totul este la mâna celor de la Asociația Germană de Fotbal", a spus Christian Streich, citat de Kicker.
Citește și:

Bayern speră să nu fie pedepsită

După meci, arbitrul Christian Dingert a comentat eroarea din finalul partidei și a dat vina pe banca bavarezilor pentru ceea ce s-a întâmplat.
Julian Nagelsmann a declarat după meci că nu consideră că momentul trebuie să fie analizat atât de mult pentru că nu a dus la schimbarea rezultatului. Antrenorul lui Bayern a evitat să dea vina pe, dar a adăugat că înțelege îngrijorarea suporterilor.
"A fost o situație bizară. Un pic vag pentru că a fost schimbat și Tolisso. Atunci cel de-al patrulea oficial nu a mai avut o privire de ansamblu exactă, iar la schimbare a fost afișat și un număr greșit și Coman nu știa că trebuie să iasă de pe teren. Apoi au fost 8 sau 9 secunde în care am avut un jucător în plus. Nu a fost o scenă care a schimbat cursul jocului, așa că nu ar trebui pusă la îndoială corectitudinea noastră.
Este de la sine înțeles că fanii sunt îngrijorați și că se discută despre asta. Acest lucru nu mă surprinde. Cred că Kingsley nici măcar nu a atins mingea. Chiar înainte să fie pe cale să o atingă, jocul s-a oprit. Nu îl pot identifica neapărat pe cel vinovat pentru situație sau pot, dar aleg să nu o fac. Până la urmă, mă bucur că am câștigat", a declarat Nagelsmann, citat de Bild.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo