Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Record absolut! Xabi Alonso și Leverkusen au intrat definitiv în istoria fotbalului german

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 23/02/2024 la 23:56 GMT+2

Bayer Leverkusen a bătut recordul celei mai lungi serii de meciuri fără înfrângere ale unei echipe din Germania, în toate competițiile. Echipa antrenată de Xabi Alonso a reușit această performanță, după o nouă victorie în Bundesliga, 2-1 împotriva lui Mainz.

Patrik Schick, Matej Kovar, Adam Hlozek, Xabi Alonso, Borja Iglesias, Florian Wirtz, Nathan Tella of Leverkusen celebrating their teams win during the Bundesliga match between Bayer 04 Leverkusen and FC Bayern München at BayArena on February 10, 2024 in L

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Daniel Kerekes
Xabi Alonso și Bayer Leverkusen își continuă parcursul nemaipomenit din acest sezon. Fără înfrângere de la startul stagiunii, "aspirinele", conduse de pe bancă de cel mai curtat antrenor al momentului, au realizat o performanță unică în istoria fotbalului german.
Odată cu victoria obținută vineri seară, împotriva celor de la Mainz, scor 2-1, Bayer Leverkusen a devenit echipa germană cu cea mai lungă serie de invincibilitate în toate competiție, din istorie.
Liderul necontestat din Bundesliga a ajuns la 33 de meciuri fără înfrângere de la startul sezonului și a bătut recordul setat de Bayern Munchen în 2020, de 32 de meciuri. Xabi Alonso a reușit să construiască statistic, una dintre cele mai bune echipe din istoria campionatului German.
Citește și:

Bayer Leverkusen, direct în istoria fotbalului german

Acest record este un bonus pentru trupa tehnicianului spaniol, care a pus 11 puncte între ea și principala urmăritoare, Bayern Munchen. Bavarezii vor avea o misiune extrem de complicată sâmbătă, în derby-ul etapei cu Leipzig, în încercarea micșorării acestui ecart.
Bayer Leverkusen pare să se fi distanțat decisiv în vederea cuceririi primului titlu din istoria clubului. Cu 12 etape rămase de disputat în Bundesliga, trupa lui Alonso mai poate câștiga alte două trofee până la finalul stagiunii, dacă menține acest ritm inimaginabil.
Leverkusen și-a aflat vineri adversara din optimile Europa League. Aceștia au fost împerecheați cu un adversar mai accesibil, Qarabag, dar vor avea de făcut cea mai lungă deplasare posibilă, în Azerbaidjan. Leverkusen are șansa de a câștiga și Cupa Germaniei, având meci cu Fortuna Dusseldorf în semifinalele competiției.
Pentru Bayer urmează cea mai complicată perioadă a sezonului, cu meciuri din 3 în 3 zile, iar această serie începe chiar cu deplasarea în Azerbaidjan, unde joi se va disputa prima manșă a optimii dintre Qarabag și Leverkusen.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo