Vincent Kompany pregătește revoluția în apărarea lui Bayern Munchen! Pe ce fundași a pus ochii

Vincent Kompany este noul antrenor al lui Bayern Munchen. Belgianul a venit să redreseze echipa bavareză în sezonul următor, după un an fără trofee pentru nemți. Conform presei din Germania și Anglia, noul manager își dorește minim doi fundași, iar acesta le-a înaintat șefilor lista cu ținele sale.

Kompany soll einen Vertrag bis 2027 erhalten

Credit imagine: SID

Articol scris de Noris-Andrei Dumitrof
Tehnicianul a surprins pe toată lumea cu postul pe care urmează să-l ocupe la Bayern. Fostul căpitan al lui Manchester City a antrenat Burnley în această ediție de Premier League, cu care a retrogradat. Însă viziunea, tactica și ideile de antrenament au fost pe placul conducerii bavareze, astfel a fost chemat să restructureze echipa. Bayern Munchen a avut un sezon de coșmar. A pierdut titlul în Bundesliga împotriva revelației sezonului, Bayer Leverkusen, iar în Champions League a fost eliminată de Real Madrid în semifinale.
Kompany are nevoie de jucători noi la echipă și are de gând să întărească în special apărarea. Experiența sa în Anglia l-a îndrumat către doi fundași englezi. Joe Gomez este principala țintă a belgianului. Acesta se pregătește momentan pentru Campania Angliei de la EURO. Liverpool i-a prelungit contractul cu încă 5 ani în 2022 și este puțin probabil ca aceștia să-și dorească să-l piardă pe jucătorul de 27 de ani. Potrivit „Mirror”, a doua țintă a lui Bayern Munchen este conaționalul lui Gomez, Levi Colwill, jucător la Chelsea. Totuși, ambii fundași au parte de un nou staff la echipele lor de club, Arne Slot la Liverpool și Enzo Maresca la Chelsea. Prin urmare, cei doi ar prefera să se dedice noilor proiecte în care urmează să fie implicați.
O posibilă mutare este transferul lui Alphonso Davies la Real Madrid. Canadianul se află în ultimul an de contract. În această situație, nemții iau în considerare aducerea lui Ian Maatsen de la Chelsea, care a fost sub comanda lui Kompany la Burnley în sezonul 2022/2023.

Bayern Munchen, aproape de a perfecta transferul lui Jonathan Tah de la Leverkusen

Un alt posibil sprijin în apărare ar putea fi Jonathan Tah, jucătorul lui Bayer Leverkusen, senzaționala echipă a lui Xabi Alonso. Germanul a avut un sezon de excepție și este o variantă viabilă, în cazul în care “farmaciștii” ar fi de acord cu o eventuală plecare a sa.
Bayern este dispusă să cedeze 6 jucători în această vară. Matthijs De Ligt și Joshua Kimmich conduc lista. Însă, o ofertă pentru Leon Goretzka, Kingsley Coman, Serge Gnabry sau Noussair Mazraoui cu siguranță va fi luată în considerare.
Kompany are mult de muncit pentru a pune la punct următorul sezon. Bundesliga a devenit o competiție dificilă în comparație cu ultimii ani, iar Liga Campionilor este un obiectiv foarte greu de atins dacă nu ești Real Madrid sau Manchester City. Astfel, lotul bavarezilor trebuie întărit serios, iar Vincent Kompany are obligația să pregătească foarte bine echipa pentru startul sezonului 2024/2025.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo