Bayern, învinsă de penultima clasată din Bundesliga! Etapa surprizelor în Germania

Bayern Munchen a suferit o înfrângere mai mult decât surprinzătoare în etapa cu numărul 25 a Bundesligii. Echipa antrenată de Vincent Kompany a fost întoarsă de la 2-0 pe teren propriu de către VfL Bochum, penultima clasată la startul etapei.

Harry Kane

Credit imagine: Getty Images

Bavarezii, care au evoluat într-un echipament festiv, celebrând 125 de ani de la înființarea clubului, au deschis repede scorul pe Allianz Arena, prin Raphael Guerreiro. Serge Gnabry a fost lansat excelent spre poarta lui Bochum de Hiroki Ito, însă internaționalul neamț a fost deposedat în careu.
Imediat a apărut la finazilarea portughezul Guerreiro, care a înscris cu un șut puternic, fără șanse pentru Timo Horn. Fundașul lateral reprofilat în mijlocaș ofensiv a răsplătit ingeniozitatea lui Vincent Kompany cu un nou gol în minutul 28. Scundul lusitan a marcat cu capul, după o recentrare a lui Thomas Muller. Între cele două reușite ale acestuia, Gnabry a ratat un penalty, nimerind bara.
Oaspeții au reușit, la rândul lor, să marcheze. Jakov Medic a înscris la capătul unui corner. Acesta l-a învins pe tânărul Jonas Urbig, care a debutat astăzi în Bundesliga, după transferul său de la Koln, realizat în această iarnă pentru 7 milioane de euro. Bayern avea să joace în inferioritate numerică încă din minutul 42, după ce Joao Palhinha a încasat cartonașul roșu direct, în urma unui fault dur asupra unui adversar. Acest oment avea să schimbe total soarta meciului.
Citește și:

Bochum întoarce scorul și o învinge pe Bayern la ea acasă

Oaspeții, ocupanți ai penultimului loc la startul etapei cu numărul 25, au profitat imediat de superioritatea numerică, reușind să egaleze în startul reprizei secunde. Malianul Ibrahima Sissoko a marcat cu o lovitură de cap plasată perfect.
Guerreiro a ratat șansa hattrick-ului în minutul 58. Mijlocașul a ajuns în poziție perfectă de finalziare, la capătul unei combinații cu Thomas Muller, însă marcatorul din prima repriză a finlaizat nonșalant, pe lângă țintă.
Micuța echipă din Bochum a reușit să întoarcă scorul în minutul 70. Mingea a ajuns la Matus Bero în zona punctului de la 11 metri, iar acesta nu a iertat. Bayern a presat până la capătul celor 5 minute de prelungiri, însă Kane și compania nu au reușit să marcheze nici măcar golul egalizator.
Astfel, Bayern a suferit doar a doua înfrângere din actuala ediție de campionat, iar Bochum a înregistrat a 5-a victorie. Totuși, bavarezii rămân la 8 puncte în fața celor de la Bayer Leverkusen, care au pierdut la rândul lor pe teren propriu, 0-2 împotriva lui Werder Bremen. Într-un meci disputat la aceași oră, Borussia Dortmund a fost învinsă tot acasă, de Augsburg, iar Stuttgart a făcut doar egal în fața nou-promovatei Holstein Kiel.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo