Spectacol total în Bundesliga! Bayern și Frankfurt, egal incendiar. Desfășurare fabuloasă de scor
Actualizat 06/10/2024 la 20:37 GMT+3
Bayern și Frankfurt au oferit un spectacol de zile mari în etapa a 6-a a Budesligii, terminând egal, 3-3, un meci absolut nebun. Bayern a condus, Frankfurt a revenit și a preluat conducerea, Bayern a revenit la timona jocului, iar gazdele au restabilit egalitatea în minutul 4 al prelungirilor.
Harry Kane and Omar Marmoush vie for the ball during the Bundesliga match between Eintracht Frankfurt and Bayern München at Deutsche Bank Park on October 06, 2024 in Frankfurt am Main, Germany
Credit imagine: Getty Images
Bayern a ratat in-extremis victoria duminică seara în deplasare, pe terenul celor de la Frankfurt, după ce a condus 3-2 până în minutul 90+4. Confruntarea a fost extrem de interesantă, cu multe răsturnări de situație și dramatism până la ultimul fluier.
Oaspeții au deschis scorul la capătul primului sfert de oră. Muller a creat o fază care s-a dovedit a fi decisivă, iar pasa lui a ajuns la Kim Min-jae, care l-a învins pe goalkeeper-ul lui Frankfurt cu un șut superb, sub bară.
Avantajul celor de la Bayern a durat doar 7 minute, pentru că Frankfurt a egalat repede situația la 1. După un joc bun de echipă, Marmoush a preluat excelent o pasă perfectă și a trimis foarte bine în partea stângă a porții, la capătul unei faze în care portarul nu a putut face nimic pentru a interveni.
Gazdele de la Frankfurt au preluat chiar conducerea în minutul 35 al duelului. Marmoush a avut din nou un rol decisiv și i-a pasat lui Ekitike, care l-a învins pe Neuer cu un șut foarte bun în colțul din dreapta jos al porții.
Bayern și frankfurt, egal dramatic în bundesliga
Până la intrarea la cabine s-a mai marcat o dată în duelul din Bundesliga. Upamecano a restabilit egalitatea în minutul 38, după ce mingea a ajuns norocos la el în urma unei respingeri. La pauză, cele două echipe au mers la egalitate, 2-2.
În partea a doua a confruntării, Bayern a revenit la conducere. Michael Olise și-a readus echipa cu un pas în față în minutul 53, șutând de la mare distanță și perforând poarta gazdelor cu o execuție splendidă.
Partida de la Frankfurt a avut un final incendiar, după ce gazdele au restabilit egalitatea în minutul 90+4. Omar Marmoush a fost eroul echipei sale, având o finalizare superbă în poarta lui Neuer.
Jocul s-a terminat 3-3, Bayern revine pe primul loc în Bundesliga, cu 14 puncte, la egalitate cu ocupanta locului secund, Leipzig, și la un punct peste Frankfurt, care este pe podium, cu 13 puncte.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Eintracht Frankfurt
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4046.png)
3
3
FC Bayern Munich
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4017.png)
Promo
Promo