Lennart Karl, "German Messi", împlinește astăzi 18 ani!

Bayern e la ceas de sărbătoare: Lennart Karl a crescut mare, azi devenind major! Puștiul cu origini simple a depăşit orice aşteptări: a avut parte de un debut de vis în UCL, cu gol contra lui Brugge, când a fost desemnat omul meciului. 10 goluri în 31 de partide pentru echipa mare a bavarezilor, înainte de a împlini 18 ani, înseamnă realizări impresionante pentru un puşti care promite enorm.

Lennart Karl startet beim FC Bayern weiter durch

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Bogdan Constantinescu
Astăzi, copilul minune al Germaniei, Lennart Karl, împlinește 18 ani. S-a născut pe 22 februarie 2008, în Frammersbach, un orășel mic și liniștit din nordul Bavariei, la aproximativ 45 de minute de Frankfurt am Main. Părinții lui sunt oameni simpli, cu origini 100% germane. Are un frate mai mic, în vârstă de 14 ani, care joacă și el fotbal la Eintracht Frankfurt, pe nume Vincent Karl. Recent, Bayern Mynchen și-a arătat interesul să-l aducă pe fratele mai mic în academie.
Lennart a început fotbalul la vârsta de 7 ani, la Viktoria Aschaffenburg, un club local. Doi ani mai târziu, a fost remarcat rapid de scouterii de la Eintracht Frankfurt și a trecut la academia lor. În timpul petrecut la Frankfurt, a început să joace futsal în cadrul academiei, practică foarte comună în Germania.
Cluburile integrează futsalul la nivel de juniori pentru a dezvolta o tehnică superioară, viteză de gândire și controlul balonului pe spații restrânse, skill-uri pe care Lennart Karl le are foarte bine dezvoltate și care se văd clar pe terenul de fotbal.

Lennart Karl şi pasul către Bayern Munchen

Ulterior, Lennart s-a întors la echipa din Aschaffenburg, iar în vara lui 2022, la 14 ani, a venit gratuit la echipa de juniori a lui Bayern Munchen. În primii trei ani de academie, a evoluat de la U15 până la U19, unde a dominat fotbalul juvenil. În sezonul 2024-2025, la U17 a marcat 27 de goluri și a oferit 11 pase decisive în doar 15 meciuri disputate. La U19, a evoluat în 11 partide (campionat, Youth League, echipă națională) și a marcat 7 goluri.
În această perioadă, a fost chemat de antrenorul bavarezilor, Vincent Kompany, la echipa mare. Și-a făcut debutul profesionist la FIFA Club World Cup, pe 15 iunie 2025, împotriva celor de la Auckland City. A intrat la pauză în locul lui Michael Olise și a impresionat prin maturitatea arătată la doar 17 ani și prin tehnica demonstrată.
Pe 22 august 2025, a debutat în Bundesliga la 17 ani și 6 luni, în victoria 6-0 cu RB Leipzig. A marcat primul gol în Bundesliga pe 25 octombrie 2025, împotriva celor de la Borussia Monchengladbach. Și-a făcut debutul în Champions League în etapa a doua a grupei, împotriva ciprioților de la Pafos. Primul gol l-a marcat în prima titularizare, pe 22 octombrie, în victoria 4-0 împotriva celor de la Club Brugge, unde a fost desemnat și omul meciului.
A devenit cel mai tânăr marcator a lui Bayern Munchen în istoria competiției, după ce i-a doborât recordul colegului său, Jamal Musiala. el este și cel mai tânăr fotbalist din întreaga istorie a Ligii Campionilor care a marcat în primele sale două titularizări consecutive, la 17 ani și 277 de zile.
Încă nu şi-a făcut debutul la naţionala mare, dar Karl a evoluat de două ori în toamna lui 2025 în preliminariile Campionatului European U21 și a marcat o dublă împotriva Maltei și un gol împotriva Georgiei. În 31 de meciuri jucate în toate competițiile în acest sezon, Karl a marcat 10 goluri și a oferit 3 pase decisive, cifre uimitoare pentru un fotbalist de 17 ani. Din ianuarie 2026, este impresariat de fosta legendă a lui Bayern și a naționalei Germaniei, Michael Ballack. Cu toate că este reprezentat de Ballack, Lennart a declarat că modelul său de fotbalist este Martin Odegaard, iar idolul copilăriei sale este Lionel Messi. Directorul sportiv al lui Bayern, Max Eberl, precum și alte publicații de presă, l-au comparat cu Leo Messi și l-au numit "German Messi".

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo