#VOCE Bundesliga 2026/27: satul care a ajuns în prima ligă germană, revenirea lui Schalke și încercarea Borussiei Dortmund de a opri Bayern
Eurosport on GoogleBundesliga începe vineri, iar noul sezon vine cu trei povești care ies imediat în evidență. Elversberg, clubul unei localități cu aproximativ 13.000 de locuitori, joacă în premieră în prima ligă. Schalke se întoarce în Bundesliga după trei ani, cu Edin Dzeko, ajuns la 40 de ani, în lot. Iar Borussia Dortmund încearcă din nou să-i pună probleme lui Bayern Munchen, după 15 ani fără titlu.
Bayern Munchen a sărbătorit câștigarea titlul din Bundesliga, sezonul 2025/26
Sursa video: SNTV
Articol scris de Bogdan Constantinescu
Bundesliga începe cu un meci care promite spectacol: Bayern Munchen - Stuttgart, derby-ul sudului. Pentru restul echipelor, însă, sezonul va fi o cursă lungă în care obiectivele sunt foarte diferite.
Elversberg este, fără îndoială, una dintre marile povești ale acestei ediții de Bundesliga. Clubul din Saarland se afla în Regionalliga, al patrulea eșalon al fotbalului german, în urmă cu doar patru ani. De atunci, ascensiunea a fost spectaculoasă. Echipa pregătită de Vincent Wagner a terminat sezonul trecut pe locul secund în Zweite Bundesliga și a obținut promovarea pentru prima dată în istoria clubului.
Secretul? Elversberg a mizat pe jucători tineri, mulți dintre ei împrumutați, dar și pe fotbaliști care nu primiseră încă șansa de a se afirma la nivel înalt. Nick Woltemade și Fisnik Asllani au trecut pe la club înainte să devină nume cunoscute, iar strategia nu s-a schimbat în această vară. Noel Futkeu, Noah Darvich și Francis Onyeka sunt câteva dintre pariurile pentru sezonul care urmează. Darvich și Onyeka au 19 ani, în timp ce Futkeu are 23.
Wagner, care înainte de fotbal a fost profesor de sport și istorie, știe foarte bine cât de complicată va fi aventura din Bundesliga. A comparat chiar lupta pentru supraviețuire cu o misiune spre Marte. Iar programul de început nu îi oferă prea multă liniște: Elversberg debutează acasă împotriva lui Bayer Leverkusen, merge apoi la Monchengladbach și primește vizita lui Bayern Munchen.
Unul dintre oamenii de la care se așteaptă cel mai mult este Noel Futkeu. Atacantul venit sub formă de împrumut de la Eintracht Frankfurt a avut un sezon excelent în liga secundă, unde a marcat 19 de goluri și a oferit 5 pase decisive pentru Furth. În ofensivă, un rol important îl va avea și bulgarul Lukas Petkov, autor a 13 goluri și șase assisturi în sezonul trecut.
Schalke revine după trei ani
Schalke a petrecut trei sezoane în liga secundă, o perioadă greu de imaginat pentru unul dintre cluburile importante ale fotbalului german. Acum, formația din Gelsenkirchen este din nou în Bundesliga și speră ca revenirea să fie mai mult decât o simplă apariție de un sezon.
Promovarea a venit sub conducerea lui Miron Muslic. Antrenorul austriac a schimbat rapid atmosfera din echipă și a pus accent pe intensitate și disciplină. În același timp, Muslic știe dificultatea misiunii care îl așteaptă. Schalke va avea nevoie de mult mai mult decât entuziasmul promovării pentru a rămâne în Bundesliga.
Și calendarul îi pune imediat la încercare. Schalke merge în prima etapă la Augsburg, apoi primește vizita campioanei Bayern Munchen, înaintea unei deplasări pe terenul lui Union Berlin.
În lot există însă un nume capabil să aducă experiență și personalitate: Edin Dzeko. Atacantul bosniac a decis să continue încă un sezon, la 40 de ani. Pentru el va fi o revenire în Bundesliga după 16 ani.
Dzeko are amintiri excelente din Germania. În tricoul lui Wolfsburg a înscris 66 de goluri și a oferit 27 de pase decisive în 111 meciuri și a cucerit titlul în urmă cu 18 ani. Evident, nu mai este jucătorul care domina apărările la începutul carierei, însă experiența sa poate conta enorm într-un vestiar în care există mulți fotbaliști tineri.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/08/04/image-1b1b8f9d-ec3a-44b3-806d-4449c9bf0ac5.jpeg)
Edin Dzeko
Credit imagine: AFP
Schalke se poate baza și pe ceea ce a făcut foarte bine sezonul trecut: apărarea. Echipa de pe Veltins Arena a primit doar 31 de goluri în campionat, iar soliditatea din defensivă va fi probabil la fel de importantă în lupta pentru evitarea retrogradării.
Dortmund, din nou în urmărirea lui Bayern
Pentru Borussia Dortmund, obiectivul este cu totul altul, în raport cu așteptările rivalei regionale Schalke. Galben-negrii vor titlul. Problema este că Bayern Munchen pornește din nou cu un avantaj uriaș.
Echipa din Dortmund a terminat sezonul trecut pe locul secund, însă diferența față de campioană a fost de 16 puncte. Paradoxal, Borussia a avut cea mai bună apărare din campionat, iar atacul a fost al treilea ca eficiență. Nu a fost suficient.
În vară au apărut schimbări importante. Karim Adeyemi a plecat la Barcelona, Julian Brandt a semnat cu Ajax din postura de jucător liber, iar Niklas Sule s-a retras surprinzător la doar 30 de ani. Dortmund a încasat aproximativ 39 de milioane de euro din aceste plecări și a investit până acum 108 milioane.
Clubul german a ales din nou să combine tinerețea cu jucători deja confirmați. Justin Lerma și Kaua Prates, ambii în vârstă de 18 ani, reprezintă pariuri pentru viitor. Konstantinos Karetsas a costat 30 de milioane de euro și este unul dintre transferurile care au atras cel mai mult atenția. La Dortmund au mai ajuns Giannis Konstantelias, transfer care a provocat nemulțumirea suporterilor lui PAOK, și olandezul Joey Veerman, venit de la PSV.
Startul oficial al sezonului nu a fost însă unul ideal. Dortmund a pierdut Supercupa Germaniei, 1-2 cu Bayern Munchen. Mai mult, Nico Schlotterbeck s-a accidentat la Campionatul Mondial, iar absența fundașului poate deveni o problemă serioasă.
În acest moment, cifrele nu sunt de partea Borussiei. Simulările supercomputerului Opta o indică pe Bayern, echipa lui Harry Kane, drept favorită clară la un nou titlu, cu 77% șanse să câștige campionatul și să ajungă la al treilea trofeu consecutiv.
Dortmund trebuie, așadar, să accepte realitatea: Bayern pornește din nou din pole-position. Pentru echipa lui Niko Kovac, primul obiectiv va fi să țină pasul cu bavarezii cât mai mult timp. Dacă va reuși să transforme presiunea într-o luptă adevărată pentru titlu, Bundesliga ar putea avea, în sfârșit, un sezon în care Bayern să nu fie singură în cursa pentru trofeu.
Bundesliga 2026/27– Etapa 1
| Data | Ora | Meci |
| Vineri, 28 august | 21:30 | Bayern Munchen – VfB Stuttgart |
| Sâmbătă, 29 august | 16:30 | RB Leipzig – Borussia Monchengladbach |
| 16:30 | Mainz – Paderborn | |
| 16:30 | Union Berlin – Eintracht Frankfurt | |
| 16:30 | FC Koln – Hoffenheim | |
| 16:30 | Elversberg – Bayer Leverkusen | |
| 19:30 | Borussia Dortmund – Hamburger SV | |
| Duminică, 30 august | 16:30 | Freiburg – Werder Bremen |
| 18:30 | Augsburg – Schalke 04 |
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
FC Bayern München
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4017.png)
5
1
VfB Stuttgart
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/sport/football/club/logo/300/4137.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)