LPF a făcut toate demersurile pentru ca meciurile din campionat să se reia, deținătorii de drepturi TV fiind extrem de categorici din acest punct de vedere.
Sezonul a reînceput, însă situația e una teribil de grea, iar în acest moment nimeni nu vede cum stagiunea se poate termina pe teren. CFR are 26 de jucători și oficiali pozitivi cu COVID-19, Dinamo are 21 de cazuri, iar Craiova a confirmat și ea că 3 persoane au coronavirus. În plus, oltenii au efectuat noi teste rapide, iar azi așteaptă rezultatele.
Sunt tot mai multe voci care nu văd cum se poate termina campionatul, mai ales că demersul FRF de a obține o derogare de la UEFA de amânare a campionatului dincolo de data limită (3 august) nu a avut succes.
Fotbal
Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României: "Cei care fac tragerea să se gândească"
ACUM 7 ORE

Burleanu dă vina pe LPF pentru eventualul haos din Liga 1

Răzvan Burleanu, președintele Federației, e de părere că LPF nu a gestionat bine situația și nu a avut un plan de rezervă, pe care eventual să îl facă de la început cunoscut, astfel încât acum să nu existe discuții.
"Nu am un răspuns la această întrebare, eu am solicitat în repetate rânduri Ligii Profesioniste de Fotbal şi cluburilor de Liga 1 să se întâlnească într-o Adunare Generală şi să stabilească scenariile pentru orice situaţie în care s-ar afla, de aceea în momentul de faţă avem această incertitudine, nimeni nu ştie în momentul de faţă cine va merge în Europa League dacă se va opri campionatul, cine va merge în Champions League şi cine va retrograda.
Eu am solicitat LPF să ia în calcul toate aceste variante. Prin urmare tot Liga Profesionistă de Fotbal şi cluburile trebuie să decidă acest lucru, numai că în momentul de faţă cu siguranţă vor fi şi foarte multe cluburi nemulţumite", a spus Burleanu, potrivit Digi Sport.

CFR, campioană, deși e pe locul 2?

Discursul lui Burleanu vine și în contextul în care e foarte posibil ca, independent de decizia care va fi luată în caz de înghețare a campionatului, unele echipe să ajungă la TAS pentru a-și căuta dreptatea. Potrivit Gazetei Sporturilor, LPF are pregătit un clasament care să se bazeze pe procentul punctelor câștigate din numărul de jocuri disputate de fiecare club. Liga a convocat adunare generală pe 30 iulie iar atunci se va discuta și despre cine va fi desemnată campioană (există și varianta să nu se acorde titlul).
Conform sursei citate, un asemenea clasament ar schimba fundamental ordinea în Liga 1. CFR ar fi campioană, cu o medie de două puncte adjudecate din fiecare partidă. Craiova, liderul la zi, e doar cu un pic mai slabă, are 1,97 puncte pe meci.
Fotbal
CFR Cluj, OUT în "16-imile" Cupei României! CSU Craiova merge în optimi! Rezultatele zilei
ACUM 8 ORE
Premier League
"E în ADN-ul echipei mele!" Tuchel, avertisment pentru Guardiola înainte de Chelsea – Man City
ACUM 10 ORE