IONUȚ RADU (GENOA, 22 DE ANI)

Dacă Ciprian Tătărușanu este rezervă la Lyon, acolo unde titularul Anthony Lopes tocmai și-a prelungit contractul, Ionuț Radu este titular incontestabil la Genoa iar în meciul recent cu Fiorentina i-a oferit chiar o pasă de gol lui Koume, degajând rapid mingea pentru un contraatac tăios.
„Lucrăm foarte mult la asta la antrenament, am exersat-o bine. Eu caut assist-ul de un an și jumătate și acum l-am găsit”, declara Ionuț Radu pe aereoportul din Otopeni. Dar Radu nu e doar un portar cu degajări excelente; în meciul cu Fiorentina a avut două intervenții esențiale pentru a-i bloca pe Chiesa și Ribery și a asigurat astfel victoria echipei sale.
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18
Așadar într-un meci cu Spania în care ne așteptăm ca ibericii să controleze jocul și să aibă posesia, contraatacurile vor fi cheie iar faptul că Ionuț Radu este capabil de astfel de pase arată cât de important este portarul împrumutat de Inter la Genoa pentru România.

GEORGE PUȘCAȘ (READING, 23 DE ANI)

Deși faptul că Inter a ales să îl vândă a ridicat semne de întrebare, evoluțiile lui George Pușcaș de la Reading au fost unele bune, românul marcând trei goluri în șase partide. În debutul său în Championship, a doua ligă engleză, Pușcaș a fost introdus de pe bancă și a dat o bară, însă Pușcaș s-a făcut cu adevărat remarcat prin dubla cu Cardiff.
Al doilea gol al lui Pușcaș a fost superb, atacantul român făcând o cursă pe partea dreaptă în care l-a driblat pe Joe Ralls, a pătruns în careu și a șutat imparabil dintr-un unghi care nu era neapărat cel mai bun. Urmarea a fost logică: Pușcaș a fost omul meciului, fiind inclus și în echipa etapei. Chiar dacă a ratat două ocazii mari cu Charlton, în cel mai recent meci jucat pentru Reading, Pușcaș a început în forță noua stagiune și pare hotărât să își mențină ritmul.
Pușcaș ar trebui să joace titular cu Spania, în condițiile în care Florin Andone a luat roșu în partida lui Brighton cu Southampton și tocmai a fost împrumutat de englezi la Galatasaray. O altă variantă ar putea fi Claudiu Keșeru care este titular la Ludogorets în Bulgaria și la vârsta de 32 de ani poate aduce calm și experiență pe teren.

RĂZVAN MARIN (AJAX, 23 DE ANI)

Chiar dacă nu a avut cele mai bune evoluții în ultima vreme și a fost o rezervă neutilizată în ultima partidă din Eredivisie, Răzvan Marin rămâne o piesă importantă în angrenajul echipei lui Contra. Mijlocașul lui Ajax a fost lăudat recent chiar de fostul mare internațional olandez Willem van Hanegem într-un editorial, acesta susținând că Marin trebuie să rămână titular la Ajax.
Marin nu are o viteză extraordinară și nu contribuie destul la construcție, însă calitățile sale defensive vor fi cheie într-o partidă care ne așteptăm să fie controlată de Spania. Marin este un fotbalist care face risipă de efort și va fi esențial – cu toate că dificil - ca el să poată dicta jocul de la mijloc împotriva unor fotbaliști precum Busquets, Ceballos sau Parejo.

VLAD CHIRICHEȘ (SASSUOLO, 29 DE ANI)

Chiricheș a fost împrumutat de Napoli la Sassuolo pentru un sezon. Căpitanul naționalei a ales Sassuolo cu siguranță pentru a juca titular, după ce în patru ani a jucat doar în 32 de partide pentru Napoli. Un nou început ar trebui să îi ofere un boost de încredere căpitanului iar experiența și siguranța pe care le va aduce în apărare vor fi binevenit într-o partidă jucată împotriva Spaniei, o forță în ofensivă.

IANIS HAGI (GENK, 20 DE ANI)

Ianis Hagi este departe de a fi titular la campioana Belgiei, Genk iar începutul de sezon nu a fost tocmai unul grozav. Cu toate acestea, speranțele lui Contra s-ar putea lega de fostul jucător al Viitorului având în vedere creativitatea pe care ar putea să o aducă la mijlocul terenului dar și loviturile libere executate excelent. E puțin probabil ca România să aibă multe ocazii împotriva Spaniei iar Ianis ar putea fi jucătorul care să profite de puținele oportunități de care vom beneficia.
Fotbal
Edi Iordănescu, în pole-position să preia naționala României: "Au fost mai multe contacte!"
13/01/2022 LA 19:34
Fotbal
Ladislau Boloni s-a decis în legătură cu oferta FRF! Ce are de gând antrenorul
13/01/2022 LA 07:28