Fundașul celor de la Ludogoreț acuză probleme la gambă, după o lovitură primită la ultima ședință de pregătire. Stafful medical a făcut eforturi să îl recupereze, dar a realizat că ar fi prea riscant ca apărătorul central să fie forțat.
Pierderea e una importantă mai ales în perspectiva partidei cu Norvegia, în condițiile în care era de așteptat ca fostul dinamovist să facă pereche în centrul apărării cu Vlad Chiricheș. În aceste condiții, Contra va alege probabil între Adrian Rus și Ionuț Nedelcearu pentru a acoperi accidentarea lui Grigore.
Dragoș Grigore a acuzat probleme musculare la nivelul gambei stângi. Staff-ul medical al naționalei a decis azi, în urma investigațiilor, că Dragoș nu poate fi recuperat pentru meciurile cu Insulele Feroe, de mâine, și Norvegia, de marți. Fundașul va fi supus mai multor investigații la revenirea lotului național în țară. Suntem alături de tine, Dragoș! Recuperare rapidă, mai avem bătălii importante pentru Euro 2020! Luptăm împreună! | FRF
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18

Cosmin Contra nu va convoca pe altcineva în locul lui Grigore

Grigore va rămâne, așadar, în Feroe, urmând a se întoarce în țară odată cu restul lotului. S-a pus problema ca selecționerul să convoace pe cineva de urgență, în perspectiva partidei cu scandinavii, însă acesta a decis în cele din urmă să se bazeze pe fotbaliștii aflați deja în cantonamentul naționalei.
Orice jucător care a fost convocat, dacă se accidentează, este o pierdere. E un plan tactic pe care îl faci și ieri, după ce a simțit ce a simțit, e normal să îți faci griji. Trebuie să găsim cea mai bună soluție de înlocuire | Cosmin Contra

Lotul României pentru dubla cu Insulele Feroe și Norvegia

  • Portari: Ciprian Tătărușanu, Florin Niță, Ionuț Radu
  • Fundași: Romario Benzar, Vasile Mogoș, Vlad Chiricheș, Adrian Rus, Ionuț Nedelcearu, Alin Toșca, Nicușor Bancu
  • Mijlocași: Răzvan Marin, Mihai Bordeianu, Alexandru Cicâldău, Dan Nistor, Paul Anton, Ciprian Deac, Nicolae Stanciu, Ianis Hagi, Alexandru Mitriță, Florinel Coman
  • Atacanți: Claudiu Keșeru, George Pușcaș, Florin Andone

Clasamentul grupei României

https://i.eurosport.com/2019/10/12/2694582.png
Fotbal
Edi Iordănescu, în pole-position să preia naționala României: "Au fost mai multe contacte!"
13/01/2022 LA 19:34
Fotbal
Ladislau Boloni s-a decis în legătură cu oferta FRF! Ce are de gând antrenorul
13/01/2022 LA 07:28