Daniel Zsori, în vârstă de 18 ani, este cel mai tânăr câștigător al premiului Puskas, acordat pentru cel mai frumos gol al anului. El a primit premiul la ceremonia FIFA The Best, unde l-a depășit pe Lionel Messi. Foarfeca reușită de Zsori în meciul din campionat împotriva lui Ferencvaros, a adus victoria pentru Debrecen în ultimul minut dintr-o partidă disputată în februarie 2019.
„Zsori a venit la 10 ani în Ungaria. Eu am preluat echipa a doua de la Debrecen anul trecut și acolo m-am întâlnit cu el. Noi aveam obiectiv câștigarea campionatului și promovarea în liga a treia. Zsori a reușit multe goluri, inclusiv o reușită de genul acesta, o foarfecă într-un meci important de campionat. După ce am reușit promovarea, Zsori a început pregătirile cu prima echipă”, a declarat Fikker pentru Eurosport.
Golul care i-a adus trofeul Puskas a venit în primul său meci în campionatul Ungariei și rămâne până acest moment singura sa reușită în fotbalul mare.
Fotbal
Noi detalii despre negocierile pentru postul de selecționer! Care sunt cerințele Federației
18/01/2022 LA 03:18

„Un fotbalist care ia deciziile bune în fața porții”

Fikker a vorbit și despre calitățile pe care le-a remarcat la Zsori: „Are o viteză excelentă, loviturile libere sunt foarte bune. Piciorul stâng îl stăpânește foarte bun iar în fața porții ia mereu deciziile cele mai bune”.
„Contează și stilul de joc al echipei. El are nevoie de mingi în adâncime, la picior, nu mingi înalte, nu are statura necesară pentru a se lupta cu fundașii sau să țină de minge. Sare foarte bine la cap, dar nu e chiar acel gen de jucător. Eu nu l-am folosit niciodată ca un singur vârf, tot timpul l-am jucat alături de un partener în față sau în spatele vârfului”, a adăugat Fikker.
Federația maghiar a început deja procedurile pentru ca Zsori să poată juca pentru naționala Ungariei. „Au fost încercări din partea federației maghiar, dar din ce știu au fost unele probleme cu actele, deocamdată nu s-a rezolvat nimic”.
Zsori a copilărit la Satu Nou, lângă Arad iar la vârsta de 10 ani părinții au hotărât că este momentul să ia fotbalul în serios și l-au legitimat la clubul maghiar Bekescsaba, unde a jucat la juniori. După ce a fost transferat la Debrecen, Zsori a marcat golul de debut, cel care i-a adus premiul Puskas, pe 16 februarie 2019, împotriva lui Ferencvaros.
După 25 de meciuri jucate pentru Debrecen și patru goluri marcate, Zsori s-a transferat în septembrie la Fehervar, actualul lider din campionatul Ungariei.
Zsori a declarat pentru presa maghiară că ar prefera să joace pentru Ungaria, chiar dacă este născut la Oradea și are dublă cetățenie: „E limpede, am învățat să joc fotbal în Ungaria iar cariera mea a fost numai aici. Dacă ar fi să aleg nu aș ezita. Ungaria. Dacă m-ar invita doar România, m-aș gândi, dar s-ar putea să refuz”.
Zsori nu a debutat în acest sezon pentru Fehervar din cauza unei accidentări.
Fotbal
Edi Iordănescu, în pole-position să preia naționala României: "Au fost mai multe contacte!"
13/01/2022 LA 19:34
Fotbal
Ladislau Boloni s-a decis în legătură cu oferta FRF! Ce are de gând antrenorul
13/01/2022 LA 07:28