Islanda - România | Tot ce trebuie să știi despre duelul de la Rejkjavik din playofful pentru Euro

Ion Alexandru

Publicat 07/10/2020 la 13:35 GMT+3

Islanda – România, semifinala play-off-ului pentru Euro 2021, va avea loc joi de la ora 21:45. Duelul dintre cele două echipe se va decide, cel mai probabil, la nivel tactic. Selecționerul României, Mirel Rădoi are ca obiectiv neutralizarea planurilor omologului său Erik Hamren.

Alex Maxim și George Pușcaș, 2 dintre jucătorii naționalei României

Credit imagine: Eurosport

Articol scris de Valentin Nicola
Islanda - România se va disputa joi seară pe stadionul Laugardalsvollur din Reykjavik și se anunță un meci decisiv pentru soarta echipei naționale de fotbal a României. Pentru Rădoi este un test extrem de dificil în fața unei selecționate a Islandei care a obținut două calificări succesive la turneele finale Euro 2016 și World Cup 2018. Nordicii sunt simpli în exprimare pe teren, însă forța echipei provine în principal din doi factori majori: calmul și organizarea tactică. Stăpânirea de sine este o trăsătură nativă a islandezilor, dar organizarea tactică este preluată din celelalte țări scandinave care pun accent sporit pe asta. De la suedezi au preluat sistemul 4-4-2, iar de la norvegieni filozofia de a provoca adversarului un dezechilibru pe faza de organizare defensivă a acestuia. Acest lucru se poate realiza prin lansarea de baloane în spatele liniei de apărători, utilizând cât mai puțin efort în procesul de tranziție ofensivă. Practic atacă atunci când oponentul se simte acoperit, o trăsătură a fotbalului nordic care a oferit rezultate de-a lungul timpului.
România are jucători mai rapizi, mobili, cu o tehnică superioară și un control al balonului în regim de viteză mai eficient, insuficient totuși pentru a se califica dacă toate aceste calități nu vor fi dublate de o pregătire tactică în conformitate cu adversarul. Pentru a obține victoria Mirel Radoi trebuie să folosească jucătorii potriviți în rolurile corespunzătoare pe teren, distribuția primului 11 reprezentând fundamentul reușitei în implementarea sistemului de joc.

Islanda - România | Forma echipelor înaintea barajului de la Reykjavik

Islanda vine după două înfrângeri în Nations League, 0-1 cu Anglia și 1-5 cu Belgia. Cele două înfrângeri nu pot fi considerate ca puncte de referință înaintea partidei cu România, însă oferă un indiciu pentru selecționerul Mirel Rădoi. Inspirația poate veni de la sistemul de joc utilizat de către Roberto Martinez, 3-4-3. Belgienii au demolat-o pe Islanda prin valoarea net superioară a lotului de jucători, iar sistemul cu 3 oameni în linia defensivă a blocat complet 4-4-2-ul utilizat de scandinavi. Mai mult decât atât, această așezare i-a forțat pe islandezi să fie mai mereu scoși din poziție și dezorientați pe tot parcursul confruntării.
De cealaltă parte, România vine după un meci slab cu Irlanda de Nord în care a încercat testarea unui sistem de joc 4-3-1-2 și a plătit cu un egal. Victoria cu Austria a fost meritată și reconfortantă. Mirel Rădoi a avut inspirația de a folosi mai energic jocul pe benzi în fața unei echipe austriece care tocmai ce obținuse un succes notabil împotriva Norvegiei lui Erling Haaland, starul celor de la Borussia Dortmund.
În preliminariile pentru Euro 2021 România a marcat în 80% dintre partide și nu a primit gol în 30%, în timp ce Islanda a marcat în 70% și nu a primit gol în 50% din totalul partidelor disputate. Până la momentul actual cele două reprezentative s-au mai întânlit de două ori, ambele partide fiind câștigate de reprezentativa României.

Islanda - România | Importanța sistemelor de joc folosite

Islanda folosește un sistem 4-4-2 plat însuflețit de o concepție de joc nordică cu doi mijlocași centrali dispuși în linie și doi atacanți centrali. Aceștia au o misiune clară în faza de organizare defensivă a echipei: să preseze pe faza de construcție incipientă a adversarului. Fotbaliștii islandezi sunt robuști fizic dar și pragmatici. Aceștia nu au nevoie de multe ocazii pentru a înscrie, iar un gol primit la scorul de 0-0 într-un asemenea meci care este în manșă unică ar înclina balanța destul considerabil în favoarea nordicilor. Mentalul poate face diferența pentru că islandezii sunt stăpâni de sine în momentele de presiune.
Acest sistem a dat roade pentru islandezi, i-a calificat la 2 turnee finale și au reușit să își câștige renumele de echipă incomodă. Sistemul 4-4-2 oferă anumite avantaje printre care o acoperire bună a terenului, dar în același timp poate fi contracarat cu ușurință de o echipă mobilă, bine așezată în teren.
De cealaltă parte, Mirel Rădoi a experimentat în zona de așezare tactică folosind două sisteme diferite în partidele cu Irlanda de Nord și Austria. Barajul cu Islanda va fi un meci diferit, decisiv, în care nu există o a doua șansă, tocmai de aceea pe lângă calitățile individuale ale jucătorilor este nevoie de folosirea unui sistem care anihilează 4-4-2-ul advers.

Islanda - România | Ce opțiuni tactice are Mirel Rădoi pentru barajul de la Rejkjavik

Vom începe analiza prin a folosi în imaginile de mai jos culoarea roșie pentru România și albastră pentru Islanda. Pozițiile jucătorilor se vor menține chiar și după schimbarea de sistem din 4-2-3-1 în 3-4-3 pentru a evidenția calitățile individuale necesare pentru a evolua pe acel post, dar și tipul de fotbalist care facilitează transformarea sistemului.
1. 4-3-1-2 / 4-4-2 - avantaj Islanda
O astfel de alegere asemănătoare cu cea din partida disputată împotriva Irlandei de Nord nu are mari sorți de izbândă pentru Rădoi. Mijlocașii laterali islandezi pot pune imediat presiune pe fundașii laterali al naționalei noastre blocând astfel zonele laterale. Restul echipei se va retrage pentru a anula superioritatea de 2v1 apărută în benzi și se va produce o destructurare a sistemului de joc. De asemenea și faza de construcție va avea de suferit datorită pressing-ului frontal făcut de cei doi atacanți centrali adverși pe fundașii centrali aflați în posesie.
Islanda - România | Analiză tactică
2. 4-2-3-1 – avantaj Islanda
Sistemul 4-2-3-1 este destul de des folosit la momentul actual în fotbalul mondial, se poate transforma ușor într-un 4-1-4-1 în funcție de profilul celor doi mijlocași centrali din interior. Aici depinde de ce combinație alege Mirel Rădoi în primul 11. Spre exemplu, opțiunea mediană Alexandru Crețu – Alexandru Cicâldău poate fi una utilă în acest caz.
Avantajul principal al acestui sistem și anume superioritate din mijlocul terenului de 3v2 poate să fie anulată rapid de islandezi prin libertatea unui fundaș central de a avansa cu mingea la picior, moment în care “decarul”/ mijlocașul ofensiv va trebui să îl blocheze pe acesta în timp ce atacantul central va prelua în marcaj perechea fundașului advers. Se ajunge la un 4-4-2 v 4-4-2, de unde islandezii își vor crea un avantaj major, poate chiar decisiv.
Islanda - România | Analiză tactică
3. 4-2-3-1 cu transformare în 3-4-3 / 3-4-1-2 / 5-4-1 – avantaj România
Joi, la Reykjavik, pentru a se califica mai departe, România trebuie să fie echipa mai inteligentă tactic, să folosească terenul de joc în favoarea sa și să manevreze inteligent spațiile care se vor deschide între liniile islandeze. Sistemul cu 3 fundași folosit de adversar a pus mari probleme echipei islandeze în trecut. Istoric vorbind, Danemarca a fost prima echipă scandinavă care a progresat de la clasicul 4-4-2, atunci când tehnicianul Sepp Piontek a implementat un 3-5-2 la națională. Scandinavii sunt maeștrii în a folosi sistemul 4-4-2. În preliminariile pentru Euro 2004, Finlanda a ținut în șah, timp de o repriză, reprezentativa Yugoslaviei chiar pe Marakana din Belgrad și cu starurile Mijatovic, Mihajlovic și Vidic pe teren. A fost nevoie de o schimbare a sistemului la pauză, din 4-3-3 în 3-4-1-2, pentru a se impune la final cu 2-0.
Naționala României trebuie să își impună stilul din primul minut, iar sistemul cu trei fundași centrali poate reprezenta o soluție concretă în partida de joi seară.

Islanda - România | Cum poate Răadoi să anuleze avantajele adversarului

România poate depăși Islanda în zonele unde aceștia se consideră acoperiți. Islandezii au trei atuuri în principal: presează frontal pe faza de construcție prin intermediul celor doi atacanți centrali, utilizează bine flancurile prin crearea de superioritate 2v1 și se apără solid printr-o așezare pe două linii formate fiecare din câte patru jucători acoperind totodată centrul terenului.
1. Evitarea pressingului advers
Tricolorii nu vor risca cu degajări lungi, iar islandezii exact asta așteaptă fiind redutabili la jocul aerian. Pe faza de construcție, fundașii centrali sunt presați de cei doi atacanți centrali, posibil Finnbogason și Sigthorsson. Soluția pentru a evita această presiune este folosirea lui Andrei Burcă în partea dreaptă a apărării pentru a facilita schimbarea rapidă a sistemului de joc din 4-2-3-1 în 3-4-3. Prin această mutare se realizează o superioritate de 3v2 pe faza de construcție care oferă și acoperire defensivă. Atacanții adverși vor fi nevoiți să efectueze pressingul în diagonală și nu frontal, iar acela va fi momentul în care culoarele de pasă din centrul terenului se desfac provocând destabilizarea compartimentului median al islandezilor. Pentru a obține un avantaj cât mai mare din această situație, atacantul central, indiferent de numele celui care va fi titular George Pușcaș, Claudiu Keșeru sau Denis Alibec, va fixa zonal fundașii centrali adverși moment în care restul echipei poate avansa în jumătatea adversă.
Islanda - România | Analiză tactică
2. Transformarea avantajului advers într-un punct slab
Într-o mare măsură forța scandinavilor provine din utilizarea benzilor pe fază dublă ofensivă/ defensivă, important este ca România să mențină posesia cât mai mult și să o utilizeze inteligent în momentele importante. Islanda menține un bloc compact în faza de organizare defensivă cu fundașii laterali eventual pentru această partidă Skulason și Hermannsson ezitanți în a-și părăsi poziția atunci când sunt puși sub presiune.
O soluție poate veni din folosirea lui Ciprian Deac jucătorul celor de la CFR Cluj în partea dreaptă a terenului pe post de “tornante”. Această opțiune poate oferi un plus pe faza defensivă și totodată jucătorul deține capacitatea tehnică de a intra în combinați rapide care pun în dificultate apărătorii adverși.
Islanda - România | Analiză tactică
Din cauza lipsei de acoperire în zonele intermediare ale terenului, islandezii au suferit aproape la fiecare atac al adversarului în meciul cu Belgia. România se poate inspira din partida desfășurată la Bruxelles, iar jucători tehnici și rapizi în combinații precum Cicâldău, Hagi, Puscaș sau Deac au ocazia de a desface blocul defensiv greoi și lent al scandinavilor.
Islanda - România | Analiză tactică
3. Schimbarea compartimentelor pentru a oferi soluții de pasă
Se observă în fotbalul european cum jucători precum Kai Havertz la Chelsea sau Bernardo Silva la Manchester City schimbă compartimentele (ofensiv → median) pentru a oferi soluții de pasă și o superioritate numerică la mijloc, mișcare care pune imediat adversarul direct sub presiune.

Islanda - România | Jucători de urmărit

România – Alexandru Mitriță
Mijlocașul ofensiv în vârstă de 25 de ani al celor de la New York City este cel mai în formă jucător din lotul tricolorilor. Evoluțiile sale bune de la echipa de club îl recomandă pe acesta pentru postul de titular în barajul împotriva Islandei. Din poziția sa naturală de extremă stânga acesta poate ataca cu ușurință zonele din fața careului advers datorită agilității și tehnicii sale. În ultimul meci oficial, Mitriță a marcat două goluri împotriva celor de la Inter Miami, iar contribuția sa la jocul general de echipă a fost una excelentă: 88.2% pase reușite, 2 tackling-uri, 5 pase reușite în treimea adversă, 4 recuperări, 2 șanse create și 2 driblinguri reușite.
Islanda - România | Analiză tactică. Alex Mitriță poate fi surpriza lui Rădoi la Rejkjavijk
Islanda – Gylfi Sigurdsson
Sigursson este cel mai titrat jucător din echipa scandinavă. În vârstă de 31 de ani, mijlocașul central a lui Everton a strâns 74 de selecții la prima reprezentativă, unde a marcat 22 de goluri. A evoluat în trecut la echipe cunoscute din Europa precum Hoffenheim, Swansea sau Tottenham. În ultima partidă disputată pentru Everton împotriva lui Brighton a reușit o pasă de gol, iar contribuția sa la jocul echipei a fost una bună: 77.4% pase reușite, 2 șanse create, 8 pase reușite în treimea adversă, 2 tackling-uri, 2 recuperări și 1 dribling reușit.
Islanda - România | Analiză tactică. Gylfi Sigurdsson este starul nordicilor
Islanda – România este un meci cât o finală, iar calificarea la Euro 2021 pentru România este posibilă cu un lot în care se regăsesc jucători de valoare. Islanda de cealaltă parte pleacă cu un ușor avantaj în meciul de la Reykjavik. Experiența acumulată la turneele finale precedente, sistemul de joc folosit constant, terenul propriu și știința de a juca un meci de calificare fiind printre atuurile scandinavilor. Echipele nordice indiferent dacă sunt naționale sau de club au rigurozitate și disciplină tactică, iar din asta provine forța lor ca și grup.
Mirel Rădoi are la îndemână piesele necesare pentru a implementa un sistem de joc omogen și care să pună în dificultate adversarul, Andrei Burcă, Ciprian Deac, Alexandru Cicâldău, Ianis Hagi, Alexandru Mitriță și George Pușcaș sunt doar câțiva dintre jucătorii pe care se poate miza tactic pentru obținerea biletelor spre finala play-off-ului pentru Euro 2021.
Islanda - România se joacă joi, de la 21:45, şi va putea fi urmărit în format LIVE-TEXT pe eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo