Eurosport
Ce a spus Didier Deschamps despre primul meci cu Kylian Mbappe în postura de căpitan al Franței
De
Publicat 25/03/2023 la 11:07 GMT+2
Didier Deschamps este convins că banderola de căpitan al Franței nu îl va schimba pe Kylian Mbappe. Atacantul lui PSG a marcat o dublă în meciul câștigat de vicecampioana mondială în fața Olandei, câștigat cu 4-0, în primul meci din preliminariile pentru EURO 2024.
Kylian Mbappé, passeur, buteur et capitaine des Bleus face aux Pays-Bas
Credit imagine: Getty Images
Kylian Mbappe, noul căpitan al naționalei Franței, a marcat două goluri în victoria cu 4-0 a vicecampioanei mondiale în debutul preliminariilor pentru Campionatul European din 2024 cu Olanda.
Înaintea acestei campanii s-a vorbit mult în hexagon despre numirea lui Mbappe în postura de căpitan, existând informații legate și de nemulțumirea lui Antoine Griezmann. De atunci însă cei doi au vorbit, iar problemele par să fi dispărut.
Didier Deschamps, selecționerul Franței, este convins că banderola de căpitan al Franței nu îl va schimba pe Kylian Mbappe, iar prestația de vineri seară de pe Stade de France a arătat asta:
"Banderola de căpitan nu îl va schimba. E implicat și se bucură de această oportunitate. Face eforturi, la fel cum fac și coechipierii lui. Ocazional schimbă și pozițiile, știe cum să compenseze. La fel ca restul echipei, Kylian a avut dorința de a produce un meci foarte bun și, mai presus de orice, să câștige", a declarat Didier Deschamps la finalul partidei dintre Franța și Olanda.
Citește și:
Kylian Mbappe l-a depășit pe Karim Benzema în topul celor mai buni marcatori ai Franței
Kylian Mbappe a înscris ultimele două goluri ale Franței în duelul cu Olanda și a oferit și pasa de gol la reușita lui Antoine Griezmann din minutul 2. Cu cele două reușite, atacantul de 24 de ani l-a depășit pe Karim Benzema în topul celor mai buni marcatori din istoria naționalei Franței, ajungând pe locul 5. În cele 67 de selecții, Mbappe a înscris 38 de goluri.
"Ne-am pregătit toată săptămâna cu scopul de a nu ne dezamăgi fanii. Voiam să continuăm lucrurile bune de la Cupa Mondială, cu excepția finalei. Suntem foarte fericiți. E un prim pas foarte bun, dar mai avem multe meciuri.
Eu continui să îmi fac treaba, să îmi ajut echipa și să fiu decisiv. Încerc să contribui cât mai mult. Astăzi a funcționat, dar este abia începutul", a spus și Kylian Mbappe.
Pentru Franța urmează acum deplasarea din Irlanda în etapa a doua a preliminariilor, în timp ce Olanda va juca pe teren propriu cu Gibraltar.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo