Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Didier Deschamps, afirmație ciudată după Franța - Gibraltar 14-0! "Știm să ne respectăm adversarii"

Dani Morar

Actualizat 19/11/2023 la 18:09 GMT+2

Franța a obținut sâmbătă seara cea mai clară victorie din istoria preliminariilor EURO, 14-0 cu Gibraltar. Didier Deschamps a analizat jocul echipei sale și a declarat că naționala din Hexagon și-a respectat adversarul, chiar dacă mulți specialiști au susținut contrariul.

Didier Deschamps et Kylian Mbappé à l'issue de la victoire des Bleus face au Danemark

Credit imagine: Getty Images

Franța a zdrobit naționala Gibraltarului. Chiar dacă formația din Hexagon era clar câștigătoare și se punea doar problema scorului, oaspeții au avut și un jucător eliminat în prima repriză, iar golurile au curs la poarta lui Coleing.
A fost cea mai mare victorie din istoria naționalei Franței, dar și cea mai mare din istoria preliminariilor Campionatului European. Mai mulți specialiști și suporteri au considerat că scorul a căpătat proporții prea mari, iar campionii mondiali din 2018 ar fi fost lipsiți de respect. Nu este și părerea lui Didier Deschamps, care susține că echipa sa a marcat atât cât a trebuit și s-a comportat cât se poate de fair-play.
"A fost o seară perfectă, cu excepția accidentării lui Warren. Nu este ceva foarte serios. Din informațiile pe care le am, veștile sunt bune. Nu este o fractură, doar o întindere.
Când am pregătit meciul, am vrut să câștigăm partida cu stil. Le era greu și cu 11 jucători pe teren, în zece a fost și mai dificil. Știm să ne respectăm adversari și să marcăm 14 goluri nu este deloc rău.
Am reușit prin mișcare și combinații, mi-a plăcut partea dreaptă. De obicei, partea stângă este mai activă, dar în seara asta (n.red. sâmbătă seară) s-a întâmplat opusul. Kingsley a demonstrat calitate la posesie și la centrări, la fel și Jonathan.
Trebuia să câștigăm două puncte din ultimele două meciuri pentru a nu ne afla într-o situație în care să avem mai puțin control. Am văzut asta la ultimul EURO, atunci când am făcut parte din aceeași grupă cu Portugalia și cu Germania.
Trebuie să ne stabilim obiective mărețe și să nu fim mulțumiți cu ceea ce avem. Echipa este foarte competitivă, întotdeauna își dorește mai mult. În Grecia, nu vom merge în vacanță", a declarat Deschamps pentru beinsports.
Citește și:

Kylian Mbappe scrie istorie cu Franța

Franța a făcut spectacol cu Gibraltar, formație care nu a marcat niciun gol în aceste preliminarii și a încasat 33. 14 dintre ele au venit doar din partea lui Mbappe și compania, care s-au distrat în prima repriză, când au înscris de 7 ori. Este scorul acestor preliminar, cel mai mare de până acum fiind un 9-0 al Portugaliei cu Luxembrug. Pentru Franța este cea mai mare victorie din istoria sa.
Kylian Mbappe a marcat un hattrick și a ajuns la 300 de goluri în carieră. Jucătorul lui PSG a reușit și un hattrick de assisturi, în seara în care România a obținut calificarea la EURO.
Mbappe a ajuns la 46 de goluri pentru națională, iar Giroud a urcat la cota 54. Thierry Henry se află pe 2 în topul marcatorilor all time, cu 51 de reușite.
Mai mult, Franța a câștigat toate meciurile de când Mbappe a devenit căpitanul naționalei și poate încheia campania de calificare cu punctaj maxim dacă învinge Grecia în ultima etapă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo