Eurosport
Franța s-a distrat cu Olanda, iar Ronald Koeman a recunoscut superioritatea adversarului! "Nu avem scuze"
De
Publicat 25/03/2023 la 11:40 GMT+2
Franța a trecut cu 4-0 de Olanda, în prima etapă din preliminariile EURO 2024. Ronald Koeman se aștepta la un joc mai echilibrat și crede că naționala sa nu a putut opune rezistență din cauza numeroaselor absențe, dar și pentru că cei prezenți pe teren nu i-au ascultat sfaturile.
Antoine Griezmann and Kylian Mbappe celebrate scoring during the UEFA Euro 2024 qualifying match between France and Netherlands at Stade de France on March 24, 2023 in Paris, France
Credit imagine: Getty Images
Franța a câștigat cu 4-0 în fața Olandei, pe Stade de France, în prima partidă după finala Campionatului Mondial din Qatar pierdută cu Argentina. "Cocoșii" și-au dominat adversarul, iar în minutul 21 tabela indica deja 3-0 pentru gazde.
Kylian Mbappe a făcut un meci mare, la prima partidă după ce a fost numit căpitan, marcând de două ori și oferind un assist. Ronald Koeman l-a remarcat pe starul lui PSG, despre care crede că este principalul om care a făcut diferența. Selecționerul olandezilor nu s-a putut baza pe mai mulți jucători, dar crede că echipa sa nu are nicio scuză pentru prestația slabă arătată în fața băieților antrenați de Didier Deschamps.
"Am arătat foarte puține în acest joc. Nu m-am așteptat să văd o asemenea diferență. Nu a fost echipa pe care voiam să o aliniez, dar știți cu toții circumstanțele. Nu vreau să caut scuze pentru acest joc slab.
Trebuia să fim mai agresivi și să facem mai puține greșeli. Nu am ce să spun pozitiv. Am avut probleme mari în toate zonele terenului. Ceea ce mă doare este că golurile au venit după niște erori în defensivă și, desigur, datorită calității lui Mbappe.
Am vorbit și am spus că trebuie să fim foarte atenți la aceste jocuri, dar nu mi s-a oferit destulă atenție. Franța este o echipă foarte puternică. E o echipă completă, care stă bine din punct de vedere fizic, rapidă, mai ales în atac, și are jucători de clasă mondială în toate compartimentele. Noi nu am ajuns la acest nivel încă", a spus Ronald Koeman, citat de Daily Mail..
Citește și:
Franța a câștigat prima partidă din preliminariile EURO 2024, 4-0 cu Olanda
Franța a avut nevoie de numai 3 minute pentru a deschide scorul în fața Olandei. Antoine Griezmann a marcat cu un șut elegant din interiorul careului, pasa decisivă aparținându-i lui Mbappe. Cei doi au sărbătorit împreună reușita, punând capăt zvonurilor că ar avea o relație rece din cauza decizie lui Deschamps de a-l numi căpitan pe starul lui PSG.
După ce a deschis scorul, Girezmann a executat înșelător o lovitură liberă, Cilessen nu a reușit să rețină, iar Upamecano a înscris din apropierea porții. Este al doilea gol pentru națională marcat de fundașul lui Bayern Munchen.
Kylian Mbappe a majorat avantajul gazdelor, după o fază la care apărarea oladenzilor a fost făcută șah mat de o fentă a lui Kolo Muani. Atacantul lui PSG a ajuns deja la 37 de goluri marcate pentru națională, o cifră uluitoare având în vedere că are numai 24 de ani.
Kylian Mbappe a reușit dubla în minutul 88 și a marcat cum se cuvine primul său meci în care a purtat banderola de căpitan al naționalei. Franța a câștigat cu 4-0 în fața Olandei și a devenit favorită certă la câștigarea grupei B, din care mai fac parte Grecia, Irlanda și Gibraltar.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo