Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Florin Niță, cu gândul la Qatar 2022 după victoria cu Armenia: "România merită, avem obiectiv măreț!"

Irina Aldea

Actualizat 12/10/2021 la 00:40 GMT+3

România a câștigat cu emoții în Ghencea meciul cu Armenia, grație unicului gol al partidei, înscris de Alexandru Mitriță. "Tricolorii" sunt acum pe locul 2 în grupă, la finalul rundei a 8-a.

Florin Niță

Credit imagine: Getty Images

România a obținut luni o victorie extrem de importantă pe stadionul Steaua din Ghencea în fața Armeniei. Băieții lui Mirel Rădoi s-au impus cu 1-0 și au urcat pe locul secund în Grupa J contend pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal din 2022.
Unicul gol al partidei din Ghencea a fost înscris de Alexandru Mitriță. Cel mai scund jucător de pe teren (1.65 m) a înscris cu o lovitură de cap, în minutul 26, învingându-l pe goalkeeper-ul Yurchenko.

Florin Niță, reacție după meciul cu Armenia

"Impresiile sunt pozitive. Băieții și-au dat viața pe teren. Am marcat repede și am ținut de rezultat. Trebuie felicitat toți jucătorii, tot staff-ul, toți oamenii de pe lângă echipă și le mulțumim suporterilor pentru că au fost minunați. Toți am fost o echipă, am respectat tot ce ni s-a spus în vestiar. Suporterii s-au ridicat la așteptările tuturor.
Acest stadion ne-a ținut noroc așa cum a ținut și până acum echipei naționale. Pe acest stadion s-a scris istorie și ne bucurăm că am putut juca aici. A încercat să respingă mingea, am fost atent și s-a terminat totul cu bine. Urmează două finale pe care trebuie să le tratăm așa cum am tratat și meciul de azi. România merită să meargă la un Campionat Mondial pentru că nu a mai fost demult", a spus Florin Niță după meciul cu Armenia.

Rezultatele înregistrate luni în Grupa J:

  • Macedonia de Nord vs Germania 0-4 (Havertz '50, Werner '70, '73, Musiala '83)
  • Islanda vs Liechtenstein 4-0 (Thordarson '19, Gudmundsson '35, '79, Gudjohnsen '89)
  • România vs Armenia 1-0 (Mitriță '26)

Clasamentul Grupei J:

  • 1. Germania (23-3 golaveraj) 21 puncte
  • 2. România (11-8) 13
  • 3. Macedonia de Nord (15-10) 12
  • 3. Armenia (8-11) 12
  • 5. Islanda (11-15) 8
  • 6. Liechtenstein (2-23) 1.

Au rămas de disputat în Grupa J

11 noiembrie 2021
  • Armenia - Macedonia de Nord
  • Germania - Liechtenstein
  • România - Islanda
14 noiembrie 2021
  • Armenia - Germania
  • Liechtenstein - România
  • Macedonia de Nord - Islanda.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo