Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Italia ar putea avea probleme în eventualul duel cu Portugalia! 5 titulari, pasibili de suspendare

Nicu Savin

Publicat 27/11/2021 la 09:46 GMT+2

Italia a ratat incredibil calificarea directă la Campionatul Mondial, astfel că "Squadra Azzurra" poate ajunge în Qatar doar prin intermediul barajului. Tragerea la sorți a fost una plină de ghinion, campioana Europei putând da peste Portugalia în finala play-off-ului, meci la care Mancini ar putea avea mari probleme, mai mulți titulari incontestabili fiind pasibile de suspendare.

Roberto Mancini

Credit imagine: Getty Images

După ce a câștigat de o manieră entuziasmantă EURO 2020, Italia a avut prestații foarte slabe în toamnă, totul culminând cu ratarea calificării directe la Campionatul Mondial. "Squadra Azzurra" a fost la mâna ei, dar penalty-ul ratat de Jorginho în minutul 90 al partidei cu Elveția de pe Olimpico (1-1) și mai apoi remiza din Irlanda de Nord au făcut ca echipa lui Mancini să termine pe locul doi grupa preliminară și să ajungă astfel la baraj.
Ghinionul nu a ocolit campioana Europei la tragerea la sorți. Dacă în semifinalele barajului "azzurri" au un meci la îndemână, urmând să dea piept pe teren propriu cu Macedonia de Nord, meciul decisiv pentru un loc în Qatar ar putea fi unul infernal.
În mod normal, Italia va juca împotriva Portugaliei, care va întâlni Turcia, tot pe teren propriu, în primul meci de baraj. Pe lângă faptul că italienii vor juca în deplasare finala play-off-ului (fie cu Turcia, fie cu Portugalia), Roberto Mancini ar putea avea seriose probleme de lot.
Citește și:

Italia ar putea juca fără 5 titulari în finala barajului pentru Campionatul Mondial

Regulamentul UEFA nu prevede ștergerea cartonașelor galbene acumulate în preliminarii, iar 5 dintre cei mai importanți jucători ai Italiei sunt la un singur avertisment de suspendare. Astfel, Gianluigi Donnarumma, Federico Chiesa, Lorenzo Insigne, Giorgio Chiellini și Nicollo Barella nu vor putea juca în eventuala finală de baraj dacă vor primi galben în meciul cu Macedonia de Nord.
Echipa din Balcani își va vinde scump pielea, iar mentalitatea tipică echipelor din fosta Yugoslavie ar putea duce la un meci încrâncenat, astfel că fotbaliștii amintiți vor trebui să aibă mare grijă să nu fie avertizați.
Conducătorii fotbalului din "Cizmă" nu concep o nouă ratare a Campionatului Mondial (Italia nu a fost prezentă nici în 2018, pierzând la baraj cu Suedia) și sunt gata să facă tot ce le stă în putință pentru a facilita calificarea. Conform presei din Peninsulă, șefii Ligii Italiene iau în calcul să amâne etapa din Serie A care ar urma să se dispute înaintea meciurilor de baraj (24 și 29 martie 2022).
În mod normal, în week-end-ul 29-30 martie sunt programate meciuri în campionatul Italiei, astfel că Mancini ar avea jucătorii sub comandă cu numai 4 zile înainte de primul meci. Problema este că datele din calendar sunt foarte puține, însă șefii fotbalului italian încearcă să găsească o soluție pentru a reprograma etapa respectivă.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo