Organizarea Campionatului Mondial de fotbal din 2022 în Qatar a ridicat foarte multe semne de întrebare. Cu puțin timp în urmă, presa internațională a scos la iveală detalii cutremurătoare despre condițiile în care au trăit oamenii care au muncit în ultimii ani la construirea super-stadioanelor pe care se vor juca meciurile de la turneul final.
În urma cercetărilor amănunțite, a reieșit că peste 6500 de oameni au murit în timp ce munceau în condiții lipsite de securitate la creearea infrastructurii necesare organizării unui asemenea eveniment.
Opinia publică internațională nu a rămas indiferentă la dezvăluirile făcute de presă, iar protestele au fost vehemente, mergând până la cererea de boicotare a turneului final de anul viitor.
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
FRF, răspuns pentru Răzvan Marin după nemulţumirile mijlocaşului: "Îmi pare bine că este supărat"
09/09/2021 LA 17:47

Norvegia ar putea boicota Campionatul Mondial din Qatar

În Norvegia, cei de la Tromso IL (echipă de primă ligă) au cerut public federației să boicoteze Campionatul Mondial. Exemplul micuței echipe a fost urmat de alte proteste, iar un grup numeros de fani au cerut același lucru.
"Din păcate, Campionatul Mondial se joacă într-un cimitir", a fost mesajul transmis de cei care doresc boicotarea competiției care se va disputa în țara din Golf.
Federația norvegiană s-a văzut astfel pusă într-o postură ingrată și a decis să aleagă prin vot dacă naționala de fotbal va juca sau nu la Campionatul Mondial din Qatar, evident, în condițiile în care se va califica.
Cotidianul L'Equipe scrie că o decizie finală se va lua duminică, în cadrul unui congres extraordinar al Comitetului Executiv al Federației Norvegiene. Conform sursei citate, conducătorii fotbalului norvegian nu doresc să ia o decizie atât de dură, însă vor ca totul să fie transparent, iar toți membri cu drepturi abilitate să aleagă.
În frunte cu Erling Haaland, jucătorii Norvegiei au luat atitudine față de acest subiect la primele partide din preliminariile mondialului qatarez, purtând tricouri cu mesaje pentru respectarea drepturilor omului.
Norvegia face parte din Grupa G în preliminariile Campionatului Mondial. După 3 etape, scandinavii sunt pe locul 4, cu 6 puncte, la egalitate cu Muntenegru și Olanda și la un punct în spatele liderului Turcia. Dingrupa respectivă mai fac parte Letonia și Gibraltar.
Norvegia a participat doar de 3 ori în istorie la Campionatul Mondial, ultima dată în 1998, când a fost eliminată în optimi de Italia (1-0).
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
"Avem probleme de concentrare, ambiție și de mentalitate!" Reacția LPF după declarațiile lui Rădoi
09/09/2021 LA 17:29
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Macedonia de Nord - România 0-0 | 7 puncte în 7 zile. Naționala nu ia gol, dar este criticată
09/09/2021 LA 08:14