Echipa națională a României va înfrunta în această săptămână reprezentativele statelor Islanda și Liechtenstein, în ultimele două partide din preliminariile Campionatului Mondial din 2022.
Dan Petrescu a prefațat cele două dueluri, punctând că 'tricolorii' sunt mari favoriți. Antrenorul celor de la CFR Cluj a spus, însă, că din punctul lui de vedere meciul de duminică, în compania celor din Liechtenstein, va fi mai dificil decât cel programat joi, la București, cu Islanda.
"Acum dacă nici cu ăia nu suntem favoriți, cu cine mai suntem? Dar dacă aș fi antrenorul naționalei sau cine e, clar că spune că e meci greu, dar suntem favoriți. Trebuie să recunoaștem că suntem favoriți în ambele meciuri, acum nu tot timpul favoriții câștigă.
Romanian Liga I
#BREAKINGNEWS | Dan Petrescu nu merge la națională! Ce a anunțat antrenorul lui CFR Cluj
ACUM 15 ORE
Normal că suntem favoriți să mergem la baraj, este un lucru bun, pentru că la început, când vezi grupa, știi că Germania câștigă și tu ieși pe locul doi, e foarte bine, barajele vor fi grele, dar să îi batem. sper că le batem. Eu zic că meciul din Liechtenstein este mai greu decât cu Islanda, o să vedeți", a declarat Dan Petrescu, potrivit Telekom Sport.

"MIREL RĂDOI A CONSTRUIT MAI MULT DECÂT O ECHIPĂ!"

Înaintea ultimelor partide din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar, directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a vorbit despre decizia lui Mirel Rădoi de a pleca de la națională după meciurile cu Islanda și Liechtenstein. Mihai Stoichiță a declarat că forul nu a negociat cu niciun alt antrenor și că nu va face acest lucru înainte de a discuta cu Rădoi încă o dată, discuție care va avea loc după ultimele două meciuri din preliminariile Cupei Mondiale din 2022.
"Eu cred că Mirel a construit ceva în timp. Nu numai o echipă, ci și o relație interumană. Văd cu câtă plăcere vin jucătorii la lot.
Inițial, contractul a fost făcut exact pe perioadă în care a trebuit să termine tot. Eu nu cred că el are frustrări, cred că gândește extrem de profesionist. Ar trebui să mai stea cu orice risc, chiar și cu o necalificare la baraj. Echipa care vine acum este cea construită de el.
Am mai declarat-o, nu vreau să menționez niciun nume până nu vom lua o hotărâre comună. Nu ar fi etic să discutăm cu alți antrenori până nu știm dacă rămâne Rădoi. Bastonul de mareșal este în ranița multor antrenori! Președintele FRF este cel care ar putea să-l convingă să rămână", a declarat Mihai Stoichiță.

LOTUL ROMÂNIEI PENTRU MECIURILE CU ISLANDA ȘI LIECHTENSTEIN

PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 11/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 1/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid, 0/0)
FUNDAȘI: Cristian Manea (CFR Cluj, 14/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 68/0), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 19/2), Adrian Rus (Fehérvár | Ungaria, 9/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 7/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 1/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 27/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 20/0)
MIJLOCAȘI: Dragoș Nedelcu (Fortuna Düsseldorf | Germania, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 35/2), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 18/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga | Cehia, 52/11), Olimpiu Moruțan (Galatasaray | Turcia, 1/0), Ianis Hagi (Rangers | Scoția, 22/2), Florin Tănase (FCSB, 9/1), Dennis Man (Parma | Italia, 12/2), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 49/6), Enes Sali (Farul Constanța, 0/0)
ATACANȚI: George Pușcaș (Reading | Anglia, 24/8), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 11/1), Denis Alibec (CFR Cluj, 20/2)
Programul ultimelor meciuri din Grupa J:
  • 11 noiembrie: România - Islanda, Germania – Liechtenstein, Armenia - Macedonia de Nord
  • 14 noiembrie: Liechtenstein - România, Armenia - Germania, Macedonia de Nord - Islanda
Clasamentul Grupei J:
  • 1. Germania - 21 de puncte (golaveraj 23-3)
  • 2. România - 13 puncte (11-8)
  • 3. Macedonia de Nord - 12 puncte (15-10)
  • 4. Armenia - 12 puncte (8-11)
  • 5. Islanda - 8 puncte (11-15)
  • 6. Liechtenstein - 1 punct (2-23)
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Fotbal
Petrescu are undă verde de la Cluj să semneze cu naționala. Cine vine să ia titlul cu CFR-ul
ACUM O ZI
Romanian Liga I
Dan Petrescu a recunoscut negocierile cu FRF pentru preluarea naționalei! Când va da un răspuns
IERI LA 16:51