În ceea ce părea a fi capul de afiș al serii, Olanda-Turcia a fost mai mult un antrenament cu public pentru echipa lui Louis van Gaal, care a deschis scorul încă din primele secunde, prin Klaassen. Până la pauză, "Portocala Mecanică" a mai marcat de două ori prin Memphis Depay. Finalul primei reprize s-a terminat cum nu se putea mai prost pentru turci, care au rămas în 10 oameni, după ce Caglar Soyuncu de la Leicester a primit al doilea cartonaș galben. În repriza a doua, Depay a reușit hattrick-ul, în timp ce Til și Malen au dus scorul la un 6-0. Golul de onoare al turcilor a venit în minutul 90+2, fiind marcat de Cengiz Under.
După această partidă, Olanda este pe primul loc cu 13 puncte, la egalitate cu Norvegia, în timp ce Turcia cade pe locul 3, cu 11 puncte, în Grupa J. Norvegienii s-au impus cu 5-1 în fața reprezentativei Gibraltarului, superstarul lui Borussia Dortmund reușind să înscrie un nou hattrick la echipa națională.
Franța, echipa care a remizat în ultimele două partide, acasă cu Bosnia și în deplasare cu Finlanda, a reușit să câștige meciul din această seară cu Finlanda. Grație celor două goluri ale lui Antoine Griezmann, Franța este pe primul loc în Grupa D, cu 12 puncte. În această grupă, lupta pentru locul de baraj este una infernală, Ucraina și Finlanda având câte 5 puncte, în timp ce Bosnia și Kazahstan au fiecare câte 3 puncte, grație golului egalizator marcat de Kazahstan în minutul 90+5 în Bosnia, într-o partidă încheiată cu scorul de 2-2.
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Cristiano Ronaldo, cu gândul la barajul de calificare la CM din Qatar! "Va fi o bătălie frumoasă"
14/01/2022 LA 17:44

Rezultatele serii în preliminariile Campionatului Mondial din 2022

  • Azerbaijan – Portugalia 0-3
  • Austria - Scoția 0-1
  • Bosnia – Kazahstan 2-2
  • Croația - Slovenia 3-0
  • Danemarca – Israel 5-0
  • Franța - Finlanda 2-0
  • Insulele Feroe – Moldova 2-0
  • Irlanda – Serbia 1-1
  • Muntenegru – Letonia 0-0
  • Norvegia – Gibraltar 5-1
  • Olanda – Turcia 6-1
  • Rusia – Malta 2-0
  • Slovacia – Cipru 2-0;
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Christian Eriksen a dezvăluit că vrea să joace la Cupa Mondială din Qatar
04/01/2022 LA 20:09
Calificările pentru Cupa Mondială UEFA
Cupa Mondială bienală? Reacția șefului UEFA, categorică: "O idee proastă, nu pentru că ne opunem"
31/12/2021 LA 15:31