Mirel Rădoi a anunțat care sunt stranierii cărora li s-au trimis deja faxuri în vederea convocării la echipa națională pentru primele 3 partide din preliminariile Campionatului Mondial din Qatar. Selecționerul a inclus 22 de nume pe această listă.
Singurii fotbaliști care nu au mai fost convocați niciodată la echipa mare sunt Valentin Mihăilă și Ionuț Radu. Jucătorul Parmei a jucat numai la tineret până acum, dar faptul că a început să prindă tot mai multe minute în Serie A l-a convins pe Rădoi să îl ia în calcul și pentru prima reprezentativă. În schimb, Radu nu a jucat niciun meci la Inter în acest sezon, dar Rădoi ar putea miza pe el, cunoscându-l foarte bine din perioada când era antrenorul naționalei de tineret.
Evident, nu toți jucătorii de pe această listă vor fi convocați. În perioada următoare selecționerul va anunța și fotbaliștii din Liga 1 care vor face parte din lotul naționalei pentru meciurile de la finalul lunii.
Fotbal
"Un jucător de speriat!" Reacția presei din Scoția după prestația bună a lui Ianis Hagi
ACUM 7 ORE

Lista preliminară a stranierilor care ar putea fi convocați de Mirel Rădoi

  • PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 2/0), Ionuț Radu (Inter Milan/Italia, 0/0);
  • FUNDAȘI: Vasile Mogoș (Chievo Verona/Italia, 3/0), Bogdan Țîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Dragoș Grigore (Ludogoreț/Bulgaria, 38/1), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 23/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 59/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0);
  • MIJLOCAȘI: Sergiu Hanca (KS Cracovia/Polonia, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 25/2), Alexandru Crețu (NK Maribor/Slovenia, 4/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 14/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 44/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 6/1), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 0/0), Dennis Man (Parma/Italia, 6/1);
  • ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 40/13), George Pușcaș (Reading/Anglia, 20/8).
Programul României în luna martie:
  • 25 martie: România – Macedonia de Nord, ora 21:45
  • 28 martie: România – Germania, ora 21:45
  • 31 martie: Armenia – România, ora 19:00
https://i.eurosport.com/2021/03/04/3005943.jpg
Scottish Premiership
Ianis Hagi s-a întors în Scoția! Care este starea fotbalistului după primele antrenamente
21/09/2021 LA 14:59
Fotbal
Rădoi a anunțat convocările preliminare pentru dubla cu Germania și Armenia. Revenire după 2 ani
17/09/2021 LA 10:46