Shevchenko, mesaj emoționant pentru naționala Ucrainei după ratarea calificării la CM! "Sunt incredibil de mândru"

Ucraina a ratat calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2022, fiind învinsă în finala barajului de Țara Galilor. După meci, Andriy Shevchenko le-a transmis un mesaj jucătorilor lui Oleksandr Petrakov.

Ukraine

Credit imagine: Getty Images

Echipa națională a Țării Galilor s-a calificat la Cupa Mondială de fotbal din 2022, după ce a învins Ucraina cu scorul de 1-0, duminică, la Cardiff, în finala ultimului baraj european pentru turneul final din Qatar.
Diferența a fost făcută de autogolul marcat de Andrei Yarmolenko, din minutul 34, care a deviat nefericit cu capul mingea centrată de Gareth Bale din lovitură liberă.
Deși rezultatul nu a fost cel dorit de către ucraineni, Andriy Shevchenko a ținut să-i încurajeze la finalul partidei pe jucătorii lui Oleksandr Petrakov. Fostul fotbalist a postat un mesaj, pe rețelele de socializare, în care s-a arătat mândru de evoluția naționalei Ucrainei.
"Sunt incredibil de mândru de echipa națională de fotbal a Ucrainei și de cei mai loiali și uimitori fani. Ați dovedit că noi mereu o să luptăm până la sfârșit și indiferent de circumstanțe o să rămânem uniți. Nu totul în viață e determinat de acest rezultat. Haideți să ne îndreptăm uniți către următoarele victorii. Glorie Ucrainei", a scris Andriy Shevchenko pe contul său de Instagram.
În urma victoriei în fața Ucrainei, reprezentativa Țării Galilor a obținut a doua calificare din istorie la turneul final al Cupei Mondiale, după participarea din 1958, în Suedia, unde a ajuns până în faza sferturilor de finală.
La turneul final din Qatar, echipa lui Gareth Bale va evolua în Grupa B, alături de Anglia, Iran și Statele Unite. Cupa Mondială din Qatar se va desfășura între 21 noiembrie și 18 decembrie.
Citește și:

PROGRAMUL CAMPIONATULUI MONDIAL DIN QATAR 2022

Grupa A
Grupa B
Grupa C
Grupa D
Grupa E
Grupa F
Grupa G
Grupa H
Optimile de finală – 3-6 decembrie
Sferturile de finală – 9-10 decembrie
Semifinale – 13-14 decembrie
Finala mică – 17 decembrie
Finala mare – 18 decembrie
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo