Adrian Mutu, convins că Gică Hagi va fi următorul selecționer al României! "Bravo! Este timpul lui"

Gică Hagi este marele favorit să-i ia locul lui Mircea Lucescu pe banca tehnică a echipei naționale a României, mutare care s-ar putea produce fie în această primăvară, fie după Cupa Mondială din 2026. Adrian Mutu a vorbit despre această schimbare la cârma "tricolorilor", arătându-se convins că Hagi va fi următorul selecționer.

Adrian Mutu, despre Gică Hagi

Credit imagine: Eurosport

Gică Hagi pare a fi tot mai aproape de preluarea postului de selecționer al echipei naționale a României. Fostul antrenor al celor de la Farul este marele favorit al Federației Române de Fotbal să-i ia locul lui Mircea Lucescu.
Astăzi, oficialii celor de la Farul Constanța au anunțat că Hagi a făcut un nou pas spre echipa națională, renunțând la pachetul majoritar de acțiuni al clubului de la malul mării. Astfel, Hagi nu mai are niciun impediment în calea spre banca "tricolorilor".
Acțiunile fostul antrenor al "marinarilor" i-au fost cedate lui Gică Popescu, care deține acum 70% din club, în timp ce Hagi, Rivaldo și Ciprian Marica au câte 10% din acțiuni.
"Farul are o identitate clară, o academie puternică și un model sănătos. A venit momentul să mă gândesc și la mine, la ceea ce simt că pot face cel mai bine, să antrenez.
Farul merge mai departe pe mâini bune, iar Gică e cel mai potrivit să devină acționar majoritar. Este președinte de foarte mulți ani, știe toate problemele noastre și e pregătit să vină cu soluții pentru fiecare dintre ele", a declarat Gică Hagi.
După publicarea acestei decizii a fostului mare fotbalist român, Adrian Mutu a comentat alegerea făcută de Hagi, arătându-se convins că acesta va fi următorul selecționer al României.

Mutu, convins că Hagi va fi următorul selecționer al României

"Eu cred că Gheorghe Hagi va fi antrenorul echipei naționale. Iar ca să poată să fie și legal pe banca naționalei, el trebuia să facă mișcarea asta. În primă fază am înțeles că fata lui Hagi, Kira, ar prelua pachetul majoritar.
Dar și așa, Gică Popescu este cumnat. Este o chestie pentru ca Hagi să intre în legalitate atunci când va prelua echipa națională. Și va prelua echipa națională! Bravo lui! Este și timpul!
Toți ne-am dorit asta și cu toții am văzut că asta se va întâmpla după mandatul lui Mircea Lucescu. Pentru noi, cei din fotbal, nu cred că asta e o știre", a declarat Adrian Mutu, citat de Fanatik.
Până la o posibilă sosire a lui Hagi pe banca "tricolorilor", Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. Echipa care se impune, va da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Meciurile de la barajul pentru Cupa Mondială 2026 ale echipei naționale a României vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo