Am reintrat în cărțile calificării! Ce trebuie să se întâmple pentru ca România să termine pe primul loc în grupa din preliminarii
Golul marcat de Virgil Ghiță contra Austriei în minutul 90+5 a readus naționala României în calculele pentru calificarea directă la Campionatul Mondial de anul viitor.
România
Credit imagine: Getty Images
România a început ezitant campania de calificare la Campionatul Mondial, obținând doar șapte puncte în primele cinci meciuri. Astfel, toate predicțiile pentru partida de duminică cu Austria erau destul de pesimiste, dar "tricolorii" au dat calculele peste cap.
În prima repriză a confruntării de pe Arena Națională, echipa pregătită de Mircea Lucescu a fost mult mai periculoasă, dar nu a reușit să marcheze.
În actul secund, Austria a reechilibrat jocul, dar Ionuț Radu a avut de intervenit la un singur șut periculos și, până la urmă, România a obținut trei puncte prețioase, câștigând cu 1-0 grație reușitei semnate de Virgil Ghiță, la ultima fază a meciului, în minutul 90+5.
România păstrează șanse de calificare directă la Campionatul Mondial
Ultimele două etape ale preliminariilor Campionatului Mondial se vor desfășura în noiembrie. În runda cu numărul 9, Cipru va primi vizita Austriei, iar România se va deplasa pe terenul Bosniei. În ultima etapă, Austria și Bosnia se vor duela, iar "tricolorii" vor întâlni San Marino.
În acest moment, selecționata pregătită de Mircea Lucescu ocupă poziția a 3-a, cu 10 puncte, la trei lungimi în spatele Bosniei și la cinci sub Austria, iar calculele sunt destul de simple.
Pentru a câștiga grupa, România trebuie să le învingă pe Bosnia și San Marino, iar rezultatul care ne trebuie în partida Austria - Bosnia este condiționat de scorul meciului Cipru - Austria.
Dacă Austria va câștiga în Cipru, atunci nu vom mai avea șanse la primul loc. În cazul în care partida se va încheia la egalitate, avem nevoie de victoria Bosniei în Austria, iar primul loc se va decide la golaveraj, având în vedere că România, Bosnia și Austria ar avea toate 16 puncte. Cel mai probabil, în acest scenariu, Austria se va califica, România având nevoie de o victorie la un scor foarte mare împotriva reprezentativei din San Marino.
- În acest moment, Austria are un golaveraj de +16, Bosnia de +8, iar România de +5.
Cel mai favorabil scenariu este cel în care Cipru o va învinge pe Austria. Ulterior, dacă Austria și Bosnia ar remiza, atunci calificarea se va decide între Austria și România la golaveraj. În cazul în care Bosnia ar învinge-o pe Austria, atunci una dintre România și Bosnia se va califica direct la Campionatul Mondial.
Astfel, având în vedere că Austria are un golaveraj ce pare imposibil de depășit, scenariul care ne va califica 100% la Campionatul Mondial este următorul:
- Bosnia - România 2, Cipru - Austria 1, România - San Marino 1, Austria - Bosnia 2.
Totuși, analiștii de la Football Meets Data consideră acest scenariu improbabil, ei oferindu-le "tricolorilor" șanse de 0,1% la obținerea primului loc. Partea bună este că România a redevenit favorită la ocuparea poziției secunde, cu șanse de 63,4%, față de cele 35% ale Bosniei.
Programul Grupei H din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026
21 martie
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
Cipru – San Marino 2-0
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 0-1
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru 2-1
21:45 – San Marino – ROMÂNIA 1-5
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino 1-0
21:45 – Austria – ROMÂNIA 2-1
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Cipru 2-0
21:45 – San Marino – Austria 0-4
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
21:45 – Austria – Cipru 1-0
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina 0-6
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria 1-2
21:45 – Cipru – ROMÂNIA 2-2
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
21:45 – Austria – San Marino 10-0
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina 2-2
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Austria 1-0
16:00 – San Marino – Cipru 0-4
21:45 – ROMÂNIA – Austria 1-0
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)