Doi "tricolori", urmăriți la meciul România - Austria! Echipele care și-au trimis scouterii la București

Naționala României a primit în această seară vizita Austriei, într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026. În tribunele Arenei Naționale au fost prezenți scouterii unor echipe internaționale, una din Europa și cealaltă din Emiratele Arabe Unite, care i-au urmărit pe doi dintre "tricolori".

Nu rata prima ediție a seriei "Fotbalul: povestea mea", cu Belodedici (sâmbătă, 17:30, Eurosport 1)

Sursa video: Eurosport

Echipa națională de fotbal a României a înfruntat în această seară, pe Arena Națională, reprezentativa Austriei, într-un meci contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026.
Ținând cont de importanța acestui duel, cei doi antrenori erau așteptați să-și trimită cei mai buni jucători pe teren, motiv pentru care mai multe echipe și-au trimis scouterii la București pentru a-i urmări pe fotbaliști.
Doi "tricolori" au fost în vizorul unor cluburi din afara României. Potrivit ProSport, reprezentanți ai celor de la Braga, echipă calificată în Europa League, și ai unui club din Emiratele Arabe Unite au fost în tribunele Arenei Naționale.
Cei doi jucători din lotul lui Mircea Lucescu care le-au atras atenția străinilor sunt Daniel Bîrligea și Louis Munteanu. Primul a fost titular în primul 11 al României, în timp ce jucătorul lui CFR Cluj s-a aflat pe banca de rezerve.
La pauză, România și Austria erau la egalitate, scor 0-0. Cele mai tari informații despre meciul de la București sunt transmise în format LIVETEXT aici.

Lotul României pentru meciurile cu Moldova și Austria

PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 4/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 33/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 43/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 5/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 4/0), Mihai POPESCU (FCSB, 5/1), Lisav EISSAT (Maccabi Haifa | Israel, 0/0), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 47/6), Raul OPRUȚ (Dinamo, 4/0), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 0/0);
MIJLOCAȘI: Marius MARIN (Pisa | Italia, 33/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 4/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 70/12), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 1/0), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 39/10), Olimpiu MORUȚAN (Aris Thessaloniki | Grecia, 16/1), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 47/6), Florin TĂNASE (FCSB, 23/5), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 0/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 0/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 31/5), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 4/0), Adrian ȘUT (FCSB);
ATACANȚI: Louis MUNTEANU (CFR Cluj, 1/0), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 4/1), David MICULESCU (FCSB, 4/0).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo