Emi Martinez i-a dat replica lui Gattuso, după ce selecționerul Italiei s-a plâns de formatul preliminariilor: "Ei nu știu cum e în America de Sud"
Publicat 15/11/2025 la 19:45 GMT+2
Emiliano Martinez a ținut să-i ofere o replică lui Gennaro Gattuso, după ce selecționerul Italiei s-a plâns de formatul actual al preliminariilor Campionatului Mondial. Portarul campioanei mondiale Argentina a evidențiat condițiile complicate în care se joacă unele meciuri din preliminariile sud-americane.
Fotbalul: Povestea mea - Stelea: "Maradona era incredibil de inteligent și cu o tehnică nemaivăzută"
Sursa video: Eurosport
Gennaro Gattuso, selecționerul Italiei, a răbufnit după meciul câștigat în fața Moldovei, cu scorul de 2-0. Fostul mijlocaș al Squadrei Azzurra s-a plâns de formatul preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial.
Italia este pe locul 2 în grupă, în spatele Norvegiei, cu un meci rămas de disputat. Cele două se vor întâlni în ultima etapă, însă Italia ar trebui să câștige cu 9-0 pentru a urca pe primul loc și pentru a se califica direct la Campionatul Mondial.
Astfel, chiar dacă italienii au câștigat 6 meciuri în grupă, tot vor fi nevoiți să treacă de două meciuri de baraj pentru a obține calificarea: "Pe vremea mea, primele clasate se calificau alături de cele mai bune locuri 2. Avem 18 puncte, am câștigat 6 meciuri și tot trebuie să mai câștigăm două meciuri pentru a ne califica. Nu mi se pare drept", a declarat acesta, citat de Football Italia.
Gattuso, contrat de Emi Martinez
Gattuso a lăsat de înțeles că preliminariile din America de Sud sunt mult mai accesibile, având în vedere că nu mai puțin de 6 echipe se pot califica direct la Mondial din cele 10 care participă.
Acesta a fost contrazis de unul dintre eroii Argentinei de la ultimul Campionat Mondial. Portarul Emiliano Martinez a ținut să amintească despre condițiile în care se joacă meciurile din America de Sud: "Ei joacă mereu pe terenuri perfecte, umede... nu știu cum e în America de Sud. Sunt multe complexe pe care nu le văd cei doi Europa", a declarat acesta.
Meciurile din America de Sud se joacă, în general, la temperaturi ridicate, iar terenurile sunt mai mereu uscate. Cea mai grea deplasare este cea din Bolivia, unde se joacă la o altitudine de 3,637 în capitală.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea mâine de la ora 12.30 pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Italy
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2210.png)
1
4
Norway
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2221.png)
Promo
Promo