Gattuso, inspirat de planul pregătit de "Aeroplanino" Montella înainte de Turcia - România! "Voi cere și eu asta"

Gennaro Gattuso, selecționerul Italiei, a fost inspirat de conaționalul său de pe banca tehnică a Turciei, Vincenzo Montella, în perspectiva barajului pentru Mondial, din martie. Antrenorul squadrei azzurra speră ca Serie A să amâne etapa de dinainte de play-off-ul pentru CM.

"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă, iar fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.

Sursa video: Eurosport

Turcia are la orizont semifinală cu România, în barajul pentru Mondial, iar apoi, la 5 zile distanță, un posibil meci decisiv cu Slovacia sau Kosovo, pentru calificarea la turneul final.
Selecționerul "Semilunei", Vincenzo Montella, și-a exprimat deja speranța că va găsi înțelegere la Liga Profesionistă pentru amânarea etapei din Super Liga Turcă, astfel încât să se evite accidentările de ultim moment ale fotbaliștilor din campionatul intern, jucătorii să fie mai proaspeți, iar el să aibă timp suplimentar să exerseze cu aceștia ce e de făcut în cele două posibile partide.
La scurt timp după tragerea la sorți de ieri, cel poreclit "Aeroplanino" a stat de vorbă cu fostul său coleg de la naționala Italiei, Gennaro Gattuso, nimeni altul decât selecționerul squadrei azzurra. Fostul mare mijlocaș al lui Milan a preluat imediat ideea lui Montella, dorindu-și el ca runda din Serie A, înainte de play-off, să fie amânată.
Pentru Gattuso ar fi un avantaj și mai mare, înainte de duelurile cu Irlanda de Nord și Țara Galilor/Bosnia, în condițiile în care cei mai mulți dintre internaționalii Italiei provin din campionatul intern.
"Ar fi bine ca jucătorii să aibă câteva zilele libere și să amânăm etapa dinaintea barajului. Am vorbit cu Montella și mi-a spus că va cere asta în Turcia. Vedem ce se întâmplă la noi", a spus Gattuso, citat de Gazzetta dello Sport, punctând totodată că până acest moment nu a vorbit nimic cu fotbaliștii squadrei azzurra.
"I-am lăsat pe jucători în pace zilele acestea. Trebuie să trecem peste rușinea petrecută duminică pe San Siro. O să vorbesc cu ei în curând", a mai spus selecționerul Italiei, făcând referire la eșecul cu Norvegia, 1-4 pe teren propriu.
Dacă în Turcia sunt șanse mari ca Montella să găsească înțelegere la Ligă și runda să fie amânată, în Italia lucrurile stau diferit. Pentru că multe dintre formațiile din peninsulă vor fi angrenate în cele 3 competiții inter-cluburi europene până spre fazele finale, astfel că va fi greu de găsit o dată liberă pentru a se juca o întreagă etapă.

Montella, cuvinte mari despre Lucescu, după tragerea la sorți pentru barajul Mondialului

După tragerea la sorți de joi, Vincenzo Montella l-a elogiat pe Mircea Lucescu, care a antrenat mulţi ani în Italia şi Turcia.
"România este o echipă tânără, care a jucat la Campionatul European. Lucescu este un maestru pentru noi toţi, cu o mentalitate italiană şi turcă pe care o cunoaştem. Adevărul este că pentru a ajunge la Campionatul Mondial trebuie să dai totul împotriva oricui", a spus selecționerul Turciei.
"Venim după un foarte bun 2-2, în Spania, nu avem jucători suspendaţi. (...) Trebuie să ne ţinem pumnii şi să sperăm că vom fi în cea mai bună formă. Chiar dacă nu ştii cum vei regăsi jucătorii în martie", a adăugat tehnicianul italian.
Naţionala de fotbal a României va întâlni Turcia, în deplasare, pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Cupa Mondială din 2026, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi, la Zurich.
În cazul în care vor trece de Turcia, reprezentativă pe care selecţionerul României, Mircea Lucescu, a pregătit-o anterior, tricolorii vor juca în deplasare şi finala barajului, cu învingătoarea dintre Slovacia şi Kosovo, pe 31 martie.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea sâmbătă de la ora 18.45, iar duminică de la ora 18.45 legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo