Gică Hagi, reacție clară înainte ca România să-și afle adversara de la barajul pentru CM 2026! "Trebuie să câștigăm"

România a terminat pe locul 3 în clasamentul grupei H din preliminariile Cupei Mondiale din 2026, iar joi își va afla adversarele de la barajul din martie. Înaintea tragerii la sorți, Gică Hagi a vorbit despre șansele "tricolorilor" de a se califica la turneul final de anul viitor, evidențiind presiunea sub care se vor afla jucătorii lui Mircea Lucescu.

"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă, iar fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.

Sursa video: Eurosport

România a învins-o pe San Marino aseară cu 7-1, dar a pierdut sâmbătă seara în Bosnia și a terminat pe locul 3 în grupa H din preliminariile Cupei Mondiale din 2026. Principala urmare a acestei clasări este că "tricolorii" vor ajunge la barajul pentru turneul final datorită parcursului din ediția precedentă a Ligii Națiunilor, iar drumul către SUA, Mexic și Canada va fi mult mai dificil în acest scenariu.
Asta pentru că România va fi în urna a 4-a la tragerea la sorți de joi și va avea un adversar de calibru (Italia, Danemarca, Ucraina sau Turcia) în semifinala barajului, într-un meci pe care îl va disputa în deplasare.
Înaintea tragerii la sorți, prezent la un eveniment, Gică Hagi a fost întrebat despre șansele "tricolorilor" de a obține calificarea la turneul final de anul viitor. Fostul mare fotbalist român a spus că, indiferent de adversar, jucătorii lui Mircea Lucescu trebuie să fie concentrați și să dea totul pentru a se pregăti cât mai bine de duel.
"Un adversar mai tare sau mai puțin... toate vor fi meciuri importante. Va fi un meci cu presiune foarte mare, care trebuie pregătit foarte bine, în cele mai mici detalii, și care trebuie câștigat. Sperăm să câștigăm și să mergem în America", a declarat Gică Hagi.
Întrebat și despre viitorul selecționerului Mircea Lucescu pe banca tehnică a "tricolorilor", fostul antrenor de la Farul Constanța a refuzat să comenteze, spunând doar: "Altă întrebare".

Lucescu nu are o preferată pentru baraj

Selecționerul a fost întrebat de jurnaliști și dacă are vreo preferință cu privire la adversara pe care România o va avea la baraj, unde poate să dea peste Italia, Danemarca, Ucraina sau Turcia. Antrenorul a refuzat să dezbată acest subiect:
"Nu e vorba de preferințe. Ajungem la baraj și atâta tot. Indiferent cine va fi, noi trebuie să jucăm", a declarat selecționerul, care a dat de înțeles că nu intenționează să-și dea demisia, urmând a-i pregăti pe "tricolori" și la baraj.
Acest lucru a fost confirmat și de Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, care a dezvăluit că Mircea Lucescu le-a spus jucătorilor săi în vestiar: "Așa trebuie să jucăm în continuare".
Pentru "tricolori" urmează barajul de calificare la turneul final din 2026, unde va avea adversari foarte puternici. Tragerea la sorți a duelurilor din martie va avea loc joi, de la ora 14:00 (ora României), la Zurich.
România e sigură că va juca semifinala în deplasare, urmând ca gazda finalei să fie trasă la sorți. Într-o eventuală finală, echipa noastră va fi împerecheată cu o câștigătoare a unui duel dintre echipele din urnele 2 și 3.
"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă de la Miodrag Belodedici la Bogdan Stelea sau Gabriel Torje, Adrian Iencsi, Gigel Coman, Iulian Miu și Florin Bratu. Fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo