Mircea Lucescu a stabilit lista preliminară pentru "dubla" cu Austria și Cipru! Surpriza din atac
Vineri, Federația Română de Fotbal a publicat lista preliminară a stranierilor stabilită de Mircea Lucescu pentru meciurile din luna iunie. Surpriza este George Pușcaș, atacantul de la Bodrum care, în ultimul timp, nu a făcut parte din lotul naționalei.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
România va disputa, la începutul lunii iunie, două meciuri cruciale din preliminariile Campionatului Mondial. Pe 7 iunie, "tricolorii" se vor deplasa în Austria, urmând ca pe 10 iunie să primească vizita reprezentativei statului Cipru.
Vineri, Federația Română de Fotbal a dat publicității lista preliminară a stranierilor pentru "dubla" cu Austria și Cipru. Dintre aceștia, o parte vor face parte din lotul final alături de jucători din Superligă.
Prestațiile foarte bune ale lui Ionuț Radu la Venezia l-au readus pe internaționalul român în vederile selecționerului. Ceilalți doi portari de pe listă sunt Florin Niță și Horațiu Moldovan.
La capitolul fundașilor nu există surprize, iar pe lista mijlocașilor se regăsesc Valentin Mihăilă și Florinel Coman, chiar dacă cei doi sunt în continuare accidentați.
Singura surpriză este în atac. pe lista preliminară aflându-se George Pușcaș, fotbalistul de la Bodrum care nu a prins lotul final la ultimele acțiuni.
Lista preliminară
Portari:
- Florin Niță (Damac, 31 de selecții/0 goluri)
- Horațiu Moldovan (Sassuolo, 12/0)
- Ionuț Radu (Venezia, 4/0)
Fundași:
- Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, 29/1)
- Deian Sorescu (Gaziantep 20/0)
- Virgil Ghiță (Cracovia, 2/0)
- Adrian Rus (Pisa, 22/1)
- Andrei Burcă (Baniyas, 39/1)
- Ionuț Nedelcearu (Akron Togliatti, 27/2)
Mijlocași:
- Marius Marin (Pisa, 30/0)
- Răzvan Marin (Cagliari, 67/2)
- Nicolae Stanciu (Damac, 81/15)
- Vlad Dragomir (Pafos, 1/0)
- Dennis Man (Parma, 35/9)
- Olimpiu Moruțan (Pisa, 16/1)
- Valentin Mihăilă (Parma, 30/5)
- Florinel Coman (Cagliari, 20/2)
Atacanți:
- Denis Drăguș (Trabzonspor, 22/5)
- George Pușcaș (Bodrum, 46/11)
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2219.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4331.png)