Mircea Lucescu, precaut, dar realist, înainte de San Marino – România! "Avem un plus de valoare"

Mircea Lucescu a vorbit la conferința de presă dinaintea partidei României cu San Marino, din preliminariile Cupei Mondiale 2026. Selecționerul e conștient de diferența de valoare, dar se teme ca tricolorii să nu fie ținuți în șah până în repriza a doua și să intre în criză de timp până la marcarea unui gol.

Mircea Lucescu în România - Bosnia 0-1.

Credit imagine: Getty Images

România a debutat cu un eșec în preliminariile Cupei Mondiale, 0-1, pe teren propriu, cu Bosnia și Herțegovina, într-un meci disputat vineri seara. Armin Gigovic a marcat singurul gol al disputei de pe Arena Națională în minutul 14, însă tricolorii puteau egala în repriza secundă dacă ar fi primit un penalty.
Luni, tricolorii vor juca pe terenul celor din San Marino, acolo unde partida va fi sold out. Mircea Lucescu nu vrea ca elevii săi să-și ia de sus adversarii și crede că secretul e ca România să marcheze repede, altfel lucrurile se pot complica.
"San Marino e în creștere, nu mai sunt echipe mici, toate țările investesc în fotbal, am înțeles că au un program foarte bun de dezvoltare, stadionul va fi modificat, au academie, au jucători care au început să practice fotbal în academii importante din Italia.
Meci echilibrat cu Cipru, au deschis scorul printr-o greșeală mare a portarului și după un contraatac după un corner.
O echipă foarte disciplinată, bine clădită fizic, m-au impresionat, jucători tineri, cu entuziasm, avem nevoie să marcăm repede, dacă nu marcăm repede o să avem probleme. Echipele mici studiază cum să îți pună problemele, echipele mari au o dinamică extraordinară, ar putea să încurce, închid bine spațiile.
Va fi un meci dificil, le-am spus băieților, dar avem un plus de valoare și de experiență. Vedem mâine în teren, vedem cum au trecut peste nereușita cu Bosnia, influențată și de arbitri foarte tare. Din păcate am fost lângă arbitru și am văzut, o singură imagine au dat, la TV 3-4, dar asta s-a întâmplat, un meci pe care trebuia să îl câștigăm, la dominarea categorică pe care am avut-o, 68%, cu jucători profesioniști care joacă constant la echipa de club, pe când noi în 3 zile trebuie să lucrăm cu cei care nu au meciuri.
Un rezultat care ne-a amărât mult, important e să câștigăm meciul, nu vorbim de golaveraj.
Această echipă a fost construită de prezența publicului, că au jucat mult împreună, o stare emoțională, de prietenie, de legătură, dar trebuie să faci un pas înainte, să îți domini adversarul. Am avut și șansă, cu Bosnia nu am avut, trebuie să facem un pas înainte", a declarat Mircea Lucescu la conferința de presă, citat de GSP.

România, șansă mică să meargă direct la Mondial! Barajul e asigurat

Șansele ca acum să terminăm în fața Austriei - care nu a jucat, evoluând în aceste zile în barajul pentru promovare/retrogradare - au scăzut exponențial. Cum doar câștigătoarea grupei merge direct la Mondial, tricolorii probabil ar trebui să își îndrepte atenția spre baraj, acolo unde avem prezența asigurată, ca urmare a câștigării grupei din UNL.
Acest lucru e consemnat și de specialiștii de la Football Meets Data, care au făcut mai multe simulări legate de cum ar putea arăta play-off-urile pentru turneul final de la anul. Astfel, conform acestora, cele mai probabile adversare pentru tricolorii lui Lucescu sunt Ucraina și Turcia, pe care ar urma să le întâlnim în deplasare.
Dacă în fața formației lui Serhiy Rebrov am avea un ascedent moral, în contextul victoriei cu 3-0 de la Euro 2024, o deplasare în infernul de la Istanbul ar fi mult mai complicată (Ucraina joacă acasă pe teren neutru, un alt avantaj în perspectiva unui astfel de baraj). Totuși, trebuie spus că reprezentanta semilunei nu are un raport al meciurilor directe cu România favorabil: au fost până acum 27 de meciuri între cele două țări, tricolorii impunându-se în 14 (doar 5 înfrângeri). În ultima întâlnire, un amical în 2017, formația antrenată atunci de Contra se impunea cu 2-0, grație unei duble a lui Gicu Grozav. Pe banca turcilor se afla atunci chiar Mircea Lucescu, actualul selecționer al României cunoscând la perfecție fotbalul turc, un alt argument pentru noi într-un eventual astfel de meci de play-off. De altfel, nici un duel cu Ucraina nu ar fi de neglijat din acest punct de vedere: "Il Luce" și-a petrecut ultimul sfert de veac în antrenorat între cele două țări.
Dacă băieţii lui Mircea Lucescu erau cotaţi cu 32% să câştige grupa preliminară pentru CM, înainte de startul preliminariilor, eșecul de vineri seară a făcut ca probabilitatea de a termina pe locul 1 să scadă la doar 14%.
Locul doi în grupa de calificare la Mondial duce la baraj (avem 38% şanse să terminăm grupa pe poziţia secundă), dar şi în eventualitatea în care Austria şi Bosnia vor fi peste noi, tricolorii mai păstrează o şansă de calificare la CM.
Cum am punctat deja mai sus, România va merge în acest scenariu în play-offul pentru Mondial din postura de câştigătoare de grupă în Liga Națiunilor. În acest moment, specialiştii în statistici creditează un astfel de scenariu cu 86% şanse de reuşită.
Echipa națională a României va juca următorul meci cu San Marino, pe San Marino Stadium din Serravalle, luni 24 martie (de la ora 21:45).
Naționala ţării noastre face parte din Grupa H, alături de Austria, Bosnia-Herțegovina, Cipru și San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
România nu s-a mai calificat la un turneu final al Cupei Mondiale din 1998. Ultima ediție, găzduită de Qatar, în 2022, a fost câștigată de Argentina.
Campania de calificare la CM 2026 a debutat în Europa în această lună și se va încheia în noiembrie 2025.
Câștigătoarele celor 12 grupe preliminare se vor califica direct la CM 2026. Pentru celelalte patru locuri disponibile pentru zona europeană se vor bate cele 12 formații clasate pe locul secund în grupe și cele mai bine clasate câștigătoare de grupe din Liga Națiunilor, ediția 2024-25, care nu s-au calificat prin intermediul preliminariilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo