Mircea Lucescu s-a convins! Care crede că e marea problemă a fotbalului din România: "Am putea face un pas înainte"

Mircea Lucescu a revenit pe banca echipei naționale a României anul trecut, după ce contractul lui Edi Iordănescu a ajuns la final. Selecționerul de 79 de ani este foarte atent la tot ce se întâmplă în fotbalul din țara noastră, iar astăzi a vorbit despre principala problemă pe care a remarcat-o.

Mircea Lucescu

Credit imagine: Getty Images

Mircea Lucescu a revenit în fotbalul din România anul trecut, când a preluat echipa națională după ce contractul lui Edi Iordănescu a ajuns la final, iar antrenorul nu a dorit să-și prelungească înțelegerea.
Selecționerul de 79 de ani a început în martie campania de calificare a "tricolorilor" la Campionatul Mondial din 2026 și este foarte atent la tot ce se întâmplă în fotbalul din țara noastră, dorindu-și să îi convoace în lot pe cei mai în formă jucători.
Astăzi, antrenorul a participat la deschiderea unui nou centru de pregătire pentru copii și juniori în București și a făcut și câteva declarații, fiind întrebat, printre altele, despre cea mai mare problemă cu care se confruntă fotbalul din România.
Mircea Lucescu a spus că, din punctul lui de vedere, ritmul jocului este afectat de pierderea prea ușoară a posesiei. În plus, tehnicianul a precizat că i-ar plăcea ca toate meciurile din SuperLigă să se joace la aceeași intensitate ca în play-off.
"Bineînțeles (n.r. că jocul de la noi e mai lent decât cel din Europa). La o medie de trei pase, noi pierdem mingea. În vestul Europei ajung la o medie de 7-8 pase fără să piardă mingea.
Ceea ce înseamnă o dinamică extraordinară, cunoașterea unor unghiuri de joc, o tehnică perfectă în condiții dificile, pe spații restrânse. Asta ajută acest lucru.
Dacă tot campionatul ar fi ca meciurile din play-off, cred că am face un pas înainte. Sunt meciuri importante și fiecare echipă poate câștige sau poate să piardă", a declarat Mircea Lucescu.
Naționala României se va reuni la începutul lunii iunie, când sunt programate partidele din etapele a treia și a patra a calificărilor la CM 2026. "Tricolorii" vor înfrunta Austria, în deplasare, și Cipru, acasă.

Programul grupei H din preliminariile CM 2026

7 iunie
Bosnia și Herțegovina – San Marino, ora 16:00
Austria – ROMÂNIA, ora 21:45, ora 21:45
10 iunie
ROMÂNIA – Cipru, ora 21:45
San Marino – Austria, ora 21:45
6 septembrie
Austria – Cipru, ora 21:45
San Marino – Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
9 septembrie
Bosnia și Herțegovina – Austria, ora 21:45
Cipru – ROMÂNIA, ora 21:45
9 octombrie
Austria – San Marino, ora 21:45
Cipru – Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
12 octombrie
San Marino – Cipru, ora 16:00
ROMÂNIA – Austria, ora 21:45
15 noiembrie
Cipru – Austria, ora 19:00
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA, ora 21:45
18 noiembrie
Austria – Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
ROMÂNIA – San Marino, ora 21:45
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo