Montella, elogii pentru Mircea Lucescu, înainte de Turcia - România: "Am un mare respect pentru el"
Publicat 25/03/2026 la 14:02 GMT+2
Vincenzo Montella a susținut astăzi conferința de presă oficială premergătoare partidei Turcia - România din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial, iar italianul a vorbit la superlativ despre Mircea Lucescu. Selecționerul Turciei a evidențiat că "Il Luce" este al 3-lea cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului și merită un respect deosebit la scară mondială.
Gică Craioveanu la "Hey Football": "Bucurați-vă, este ziua voastră. Este șansa voastră"
Sursa video: Eurosport
Turcia - România va avea loc joi la Istanbul, iar învingătoarea va juca apoi cu Slovacia sau Kosovo în meciul decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial. Tricolorii nu au mai fost la competiția supremă din fotbal din 1998, dar nici turcii nu stau mult mai bine, ultima lor apariție fiind în 2002, când au produs o surpriză de proporții, terminând pe locul 3. Ca atare, ambele naționale vor da totul pentru a pune capăt perioadei de secetă, iar turcii sunt favoriți în meciul de joi, datorită valorii lotului și a faptului că joacă pe teren propriu.
Totuși, România are câteva atuuri, iar cel mai important este selecționerul Mircea Lucescu. Acesta are o experiență uriașă la nivel internațional și cunoaște foarte bine fotbalul turc, el fiind inclusiv selecționerul Turciei în trecutul nu foarte îndepărtat (2017-2019). Turcii îi poartă un respect deosebit lui "Il Luce", iar asta s-a văzut și din declarațiile făcute de Arda Guler și Vincenzo Montella la conferința de presă oficială de dinaintea partidei de joi.
Vincenzo Montella, cuvinte elogioase la adresa lui Mircea Lucescu, înainte de Turcia - România
Starul lui Real Madrid a spus că Lucescu e o legendă a fotbalului, iar selecționerul Turciei a subliniat și el că are o mare admirație pentru românul care e pe locul 3 all-time în clasamentul celor mai titrați antrenori, după Sir Alex Ferguson și Pep Guardiola. Montella a adăugat că un meci împotriva unei echipe antrenate de un personaj ca Lucescu îl motivează suplimentar.
"Revederea lui Lucescu mă va face fericit. Este poate unul dintre cei mai de succes antrenori din lume, al treilea dacă nu mă înșel. Am un mare respect și afecțiune pentru el. Lucescu nu cunoaște doar fotbalul turcesc, ci fotbalul mondial în ansamblu. Trofeele pe care le-a câștigat demonstrează acest lucru. Este un antrenor care merită respect. Sunt mai motivat în meciuri de genul acesta, împotriva unor antrenori ca el. Suntem pe deplin pregătiți pentru asta.", a spus Montella, citat de Fotomac.com.tr.
Legat de meciul de la Istanbul, Montella a avut un discurs echilibrat, spunând că el și jucătorii săi sunt conștienți că poartă pe umeri responsabilitatea îndeplinirii unui obiectiv foarte important, care nu a mai fost atins de peste 20 de ani.
"Acesta este un meci foarte, foarte important pentru noi, pentru țara noastră. Au trecut mulți ani de când nu am mai mers la Campionatul Mondial și vrem să punem capăt acestei dorințe. Știm ce trebuie să facem în meci. Trebuie să jucăm un meci complet din toate punctele de vedere. Trebuie să fim pregătiți pentru fiecare moment, pentru fiecare reacție. Trebuie să reflectăm propriul nostru stil de fotbal. Pentru că este un singur meci, se va simți ca o finală. Când ne vom confrunta cu momente dificile, trebuie să dăm dovadă de unitate. Vrem să facem tot posibilul până la final și să obținem rezultatul pe care ni-l dorim", a adăugat Montella.
Selecționerul Turciei a făcut apel la presă să nu pună o presiune suplimentară pe jucători înaintea meciului cu România, dând asigurări că aceștia sunt foarte concentrați și își doresc mai mult decât oricine să se califice la Cupa Mondială: "Cu toții vrem să punem capăt acestei perioade de secetă și să mergem la Cupa Mondială. Nu este nevoie să punem presiune pe jucătorii noștri sau să-i influențăm în timp ce îi pregătim. Îi pregătim pe jucătorii noștri într-un mod care le va permite să joace la capacitate maximă. Ei fac deja ceea ce trebuie făcut cu liniște sufletească. Nu este nevoie să creăm prea multă anxietate sau presiune. Jucătorii noștri sunt capabili să gestioneze orice fel de presiune. Sperăm că vom obține un rezultat bun. Aceasta nu este o dorință legată de jucătorii noștri; inimile lor ar trebui să fie liniștite în orice circumstanțe.".
Turcia - România se va juca pe 26 martie, de la ora 19:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport. În cazul în care "tricolorii" se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo