Ogăraru crede în șansele României în barajul cu Turcia pentru CM 2026! "Nu avem altceva de făcut"

România nu a avut prea mult noroc la tragerea la sorți a adversarelor de la barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2026, "tricolorii" urmând a întâlni Turcia în semifinală, în deplasare. George Ogăraru a comentat viitorul duel al jucătorilor lui Mircea Lucescu, spunând că nu se aștepta la un adversar mai accesibil, dar că victoria poate fi obținută.

"Fotbalul - Povestea mea" are invitați de marcă, iar fiecare ediție este disponibilă pe HBO Max.

Sursa video: Eurosport

România a terminat abia pe locul 3 în grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic, dar mai are o șansă de a ajunge la turneul final, prin intermediul barajului programat în martie 2026. "Tricolorii" au ajuns la baraj prin intermediul Ligii Națiunilor, astfel că au fost în urna a 4-a la tragerea la sorți, unde toată suflarea fotbalului românesc spera la un duel cu Ucraina în semifinale.
Norocul pe care l-am avut la ultimele trageri la sorți ne-a părăsit, iar sorții nu au mai fost de partea noastră și ne-au scos în față Turcia, în semifinale, un adversar care pare să aibă o nouă "generație de aur".
Kenan Yildiz, legitimat la Juventus, Arda Guler, jucătorul lui Real Madrid, Can Uzun de la Eintracht Frankfurt și Hakan Calhanoglou, fotbalistul lui Chivu la Inter, sunt câțiva dintre cei mai importanți jucători ai turcilor, primii doi valorând mai mult decât întregul lot al României.
Cu toate astea, George Ogăraru crede în șansele României din barajul cu Turcia, spunând că nu se aștepta la un adversar mai accesibil, dar că "tricolorii" pot să obțină victoria, având nevoie să se ambiționeze și să dea totul pe teren.
"Nici nu aveam speranțe la altceva în condițiile în care am ajuns. Asta este, trebuie să ne ambiționăm și să ne legăm de trecut, n-a fost imposibil să-i învingem. Sigur, sunt alte condiții acum, dar trebuie să tragem tare, că nu avem altceva de făcut și să mergem în finala play-off-ului.
Este un adversar foarte greu. Semifinala pare mai grea decât finala, dar să ajungem în finală, prima dată, iar apoi mai vedem noi", a declarat George Ogăraru pentru Sport.ro.

Stancu, verdict dur înainte de Turcia - România

Bogdan Stancu a vorbit și el în presa din Turcia despre acest viitor duel cu "tricolorii". Fostul fotbalist cunoaște bine fotbalul din Țara Semilunei, unde a jucat în perioada 2011-2022. Fostul atacant trecut pe la Galatasaray, Orduspor, Genclerbirligi, Bursaspor și Eyupspor s-a arătat destul de pesimist în privința șanselor României de a învinge Turcia, anunțând că în lotul lui Mircea Lucescu nu este o atmosferă prea bună.
"Nimeni în România nu vrea să joace împotriva voastră! Cred că există o șansă foarte mare ca Turcia să câștige acest meci și să meargă în prima rundă. Îmi place mult echipa și o apreciez. Este un lot de foarte înaltă calitate... Există o chimie bună între jucători.
Echipa națională a României nu este în cea mai bună formă în acest moment. Pot spune că atmosfera din cadrul echipei nu este foarte bună. De asemenea, deoarece meciul se va juca în Turcia, va fi și mai dificil pentru România. Cred că va fi un meci interesant", a declarat Bogdan Stancu.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. În cazul în care tricolorii se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea sâmbătă de la ora 18.45, iar duminică de la ora 18.45 legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo