Programul SuperLigii, dat peste cap de echipa națională! Ce se întâmplă cu etapa a 2-a din play-off

Barajul României cu Turcia se apropie, iar programul SuperLigii suferă o modificare importantă. Etapa a 2-a din play-off va fi devansată și există posibilitatea ca și runda respectivă din play-out să sufere o modificare, pentru ca Mircea Lucescu să aibă cât mai repede la dispoziție jucătorii.

Cânu: "Temwanjera nu stătea mai mult de 10 zile acasă de frica vrăjitorilor"

Sursa video: Eurosport

Toată România așteaptă cu nerăbdare data de 26 martie. Atunci, "tricolorii" se vor duela cu Turcia în semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial. Speranța este că reprezentativa noastră va reveni la turneul final după o pauză de 28 de ani, iar conducerea fotbalului românesc încearcă să îi dea o mână de ajutor lui Mircea Lucescu.
În weekend se vor disputa primele etape atât din play-off, cât și din play-out. Runda secundă din cele două întreceri ar trebui să aibă loc în perioada 20-23 martie, însă meciurile vor fi mutate, deoarece timpul pe care selecționerul l-ar fi avut la dispoziție pentru pregătirea partidei ar fi fost prea scurt dacă programul rămânea cel stabilit.
Concret, echipele care vor da jucători la echipa națională vor disputa meciurile pe 19 și 20 martie, lucru anunțat de FRF încă din luna decembrie. Totuși, Mircea Lucescu ar vrea să îi aibă și mai repede pe fotbaliști în cantonament și, conform informațiilor prezentate de jurnalistul Dan Filoti la Digisport, nu este exclus ca etapa să fie devansată și mai mult.
"Pentru a veni în sprijinul Echipei Naționale, membrii Comitetului Executiv al FRF au dezbătut și aprobat o modificare a programului Superligii. Mai exact, în etapa de campionat dinaintea reunirii tricolorilor, etapa a doua din play-off/play-out, cluburile care vor furniza jucători pentru naționala României vor disputa partidele din acea rundă în zilele de joi și vineri, 19, respectiv 20 martie 2026", este comunicatul emis de FRF.
Echipele din play-off, probabil cu excepția lui FC Argeș și a formației "U" Cluj (Chipciu fiind accidentat), vor da jucători la națională. În plus, există șansa ca partida celor de la FCSB cu UTA Arad să fie la rândul ei devansată, dacă Lucescu va decide să selecționeze fotbaliști de la campioana României.

România, a 3-a cea mai mică șansă de calificare la Campionatul Mondial

Peste mai puțin de 20 de zile, România o va întâlni pe Turcia în semifinala barajului de calificare la Campionatul Mondial. În cazul în care se vor impune, "tricolorii" vor întâlni câștigătoarea partidei dintre Slovacia și Kosovo, într-un duel cu biletele pentru turneul final pe masă.
  • Turcia - România se joacă pe 26 martie, finala barajului fiind programată pe data de 31 martie.
În mod evident, reprezentativa la care evoluează Kenan Yildiz și Arda Guler pornește cu prima șansă atât în prima partidă, cât și în eventualul al doilea meci din baraj. Conform analiștilor de la Football Meets Data, dintre toate cele 16 echipe aflate la baraj, Turcia are cele mai mari șanse să se califice la turneul final, probabilitatea fiind de 49%, mai mare decât cea a Italiei (48%), a Danemarcei (46%) și a Ucrainei (39%).
România este creditată cu șanse foarte mici să producă surpriza în prima partidă și mai apoi să își asigure prezența la Campionatul Mondial. Probabilitatea ca acest scenariu să se concretizeze este de doar 6%, a treia cea mai mică din listă, sub "tricolori" aflându-se Irlanda de Nord (5%) și Macedonia de Nord (4%). Kosovo are șanse de 20% să se califice de pe culoarul nostru, iar Slovacia de 26%.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo