România, fără Drăguș la barajul cu Turcia! FRF vrea să facă apel după decizia anunțată de UEFA
România nu a avut prea mult noroc la tragerea la sorți a adversarelor de la barajul de calificare la Campionatul Mondial din 2026, "tricolorii" urmând a întâlni Turcia în semifinală, în deplasare. Cu mai mult de 3 luni înaintea partidei, Denis Drăguș a aflat ce suspendare a primit după cartonașul roșu încasat în duelul cu Bosnia și Herțegovina.
Șut și Lixandru au prefațat duelul FCSB - Feyenoord din Europa League! "Din păcate, o să se simtă"
Sursa video: Eurosport
România a terminat abia pe locul 3 în grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic, dar mai are o șansă de a ajunge la turneul final, prin intermediul barajului programat în martie 2026.
"Tricolorii" au ajuns la baraj prin intermediul Ligii Națiunilor, dar norocul pe care l-am avut în ultimii ani ne-a părăsit, iar sorții nu au mai fost de partea noastră și ne-au scos în față Turcia, în semifinale, un adversar care pare să aibă o nouă "generație de aur".
Mircea Lucescu va avea nevoie la duelul din martie de cei mai buni jucători, dar rămâne de văzut dacă îi va avea pe toți apți din punct de vedere fizic. În plus, dincolo de accidentările care ar putea apărea, selecționerul l-a pierdut pentru meciul cu Turcia pe Denis Drăguș.
Atacantul legitimat la Eyupspor a fost eliminat în meciul cu Bosnia și Herțegovina din penultima etapă a fazei grupelor din preliminarii, iar în duelul cu San Marino a fost suspendat. Astăzi, FRF a anunțat că Drăguș va mai rata o partidă.
UEFA ar fi decis să-l sancționeze cu două etape de suspendare pe român pentru faultul dur pe care l-a făcut la doar două minute după intrarea pe teren, în repriza secundă a meciului de la Zenica.
Forul național intenționează să facă un apel pentru a-i reduce pedeapsa atacantului de 26 de ani. În cazul în care FRF nu va avea câștig de cauză, Drăguș nu va putea să-și ajute coechipierii în meciul cu Turcia.
"Comisia de Disciplină UEFA a anunțat că atacantul naționalei, eliminat în minutul 68 al partidei Bosnia-Herțegovina - România 3-1, din 15 noiembrie, a primit două etape de suspendare.
Drăguș a ispășit deja o etapă de suspendare, în partida cu San Marino din finalul campaniei de calificare, și ar urma să lipsească în semifinala play-off-ului pentru Cupa Mondială, în 26 martie, la Istanbul, în fața Turciei.
Federația Română de Fotbal așteaptă însă motivarea oficială a deciziei și urmează să facă apel", se arată în comunicatul publicat pe site-ul Federației Române de Fotbal.
Barajul Turcia - România se va juca la Istanbul, pe stadionul lui Beșiktaș
Federația Turcă de Fotbal a anunțat ieri că partida cu România se va juca la Istanbul, pe stadionul lui Beșiktaș. Pe lângă faptul că decizia de a organiza meciul în cel mai mare oraș al Turciei a fost neanticipată, mai surprinzător este faptul că nu s-a ales ca locație stadionul lui Galatasaray, care e mai mare.
Numit Tupras Stadium din motive comerciale, stadionul lui Beșiktaș are 42,684 de locuri. Arena a fost construită pe locul legendarului stadion Inonu și a fost inaugurată în 2016. Costul total al construcției a fost de peste 110 milioane de euro.
"Echipa noastră națională, care va înfrunta România pe teren propriu în semifinalele play-off-ului preliminar al Cupei Mondiale FIFA 2026, va juca acest meci la Istanbul. Meciul, găzduit pe Beșiktaș Stadium, va avea loc joi, 26 martie 2026, la ora 22:00 (n.r. ora României).
Meciul împotriva României va marca a patra oară când echipa noastră națională va păși pe Beșiktaș Stadium, construit pe locul stadionului İnönü, unde a jucat 67 de meciuri în trecut. Naționala Turciei a jucat primul său meci pe vechiul stadion pe 30 mai 1948, împotriva Austriei, și a pierdut cu 1-0; ultimul lor meci a fost o victorie cu 2-0 împotriva Hondurasului pe 3 martie 2010.
Dintre cele 70 de meciuri jucate pe stadionul lui Beșiktaș, echipa noastră națională a câștigat 30, a pierdut 22 și a remizat în 18 meciuri", a fost comunicatul emis pe site-ul oficial al Federației Turce de Fotbal.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. În cazul în care "tricolorii" se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Marele fotbalist și antrenor englez Glenn Hoddle ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.45 este rândul campionului mondial Emmanuel Petit să ne povestească amintiri din vestiarul lui Arsenal și ce jucător din actuala generație l-a... vrăjit. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)