Serbia renunţă la "Marakana" pentru duelul cu Anglia! Îi duc pe "three lions" pe o arenă de 8000 de locuri
Publicat 21/05/2025 la 10:36 GMT+3
Serbia plănuieşte să găzduiască meciul cu Anglia, prevăzut în septembrie în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2026, pe un stadion mic din Leskovac (8.136 locuri), în locul celei mai mari arene din Belgrad, scrie DPA.
Mitrovic şi Kane, la Euro 2024
Credit imagine: Getty Images
Serbia, aflată pe locul 31 în clasamentul mondial FIFA, este cea mai dificilă adversară a vicecampionilor europeni în Grupa K, pe care jucătorii antrenaţi de Thomas Tuchel au început-o cu victorii împotriva Albaniei şi Letoniei.
Anglia anticipa o deplasare dificilă la Belgrad pe 9 septembrie, dar Federaţia de Fotbal din Serbia pare înclinată pentru arena Dubocica din Leskovac, în locul stadionului ''Rajko Mitic'' al Stelei Roşii, cu o capacitate de 53.000 de locuri, cunoscut şi sub numele de Marakana.
Stadionul Dubocica, de 8.136 de locuri, aflat la 270 km de Belgrad, pare favorit pentru a primi meciul cu Anglia. Arena, construită în 2023, a găzduit deja unele meciuri ale Serbiei şi acolo se va juca luna viitoare partida cu Andorra, tot din preliminariile CM 2026.
Stadionul ''Rajko Mitic'' a găzduit meciuri importante din Liga Naţiunilor împotriva Spaniei şi Austriei în ultimul an.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo