Spania și Portugalia, pași mari către calificarea la CM! Surpriză mare în meciul arbitrat de Kovacs

Spania și Portugalia au făcut pași importanți spre calificarea la Cupa Mondială de anul viitor, ambele reprezentative iberice având maxim de puncte în grupele lor. "Furia Roja" s-a impus cu 2-0 contra Georgiei, în timp ce lusitanii au câștigat dramatic cu Irlanda, scor 1-0, cu un gol marcat în prelungiri. Surpriza serii a fost victoria Albaniei în Serbia, într-un meci arbitrat de Istvan Kovacs.

Hey Football | Ioan Viorel, Mihai Crăciun și Ion Alexandru analizează situația de la Liverpool

Sursa video: Eurosport

Astăzi s-au disputat alte 8 partide din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026, iar favoritele și-au respectat statutul. În prima parte a serii, Norvegia a făcut un pas mare către calificarea directă, câștigând cu 5-0 contra Israelului, meci în care Erling Haaland a ratat de două ori un penalty, dar apoi a reușit un hattrick. În aceeași grupă, Italia a câștigat cu 3-1 în Estonia, grație reușitelor semnate de Moise Kean, Retegui și Francisco Esposito, dar mai are doar șanse teoretice a termina pe prima poziție, astfel că va ajunge la baraj.
În grupa E, Spania a jucat acasă cu Georgia și, chiar dacă Luis De La Fuente nu s-a putut baza pe foarte mulți jucători importanți, a obținut cele 3 puncte. Yeremy Pino a deschis scorul în minutul 24, după o pasă a lui Le Normand, iar la 5 minute distanță Ferran Torres putea dubla avantajul ibericilor, dar a ratat o lovitură de la 11 metri.
În partea secundă, Spania a continuat să atace și desprinderea a venit în minutul 64, când Mikel Oyarzabal a transformat impecabil o lovitură liberă de la marginea careului și a adus liniștea în tabăra echipei sale. Diferența putea crește spre finalul meciului, dar Spania nu a mai marcat și s-a terminat 2-0.
În celălalt meci al grupei, Turcia s-a impus cu 6-1 în Bulgaria. Arda Guler a deschis scorul în minutul 11, dar peste doar două minute Kirilov a egalat pentru gazde și până la pauză nu s-a mai înscris. Bulgarii au început dezastruos partea secundă, Popov marcându-și în propriu poartă în minutul 49, iar în minutul 51 Kenan Yildiz a făcut 3-1 pentru oaspeți în minutul 51, din pasa lui Guler. Starul lui Juventus a făcut dubla în minutul 56, după un assist al lui Calhanoglu, și meciul era deja jucat, dar turcii nu s-au oprit. Zeki Celik a făcut 5-1 în minutul 65, iar scorul final a fost stabilit de Can Kahveci în minutul 90+3.
În urma rezultatelor din această seară, Spania rămâne lider în grupă, cu maxim de puncte (9), urmată de Turcia (6), Georgia (3) și Bulgaria (0). Având în vedere că Spania a învins în Turcia cu 6-0, e aproape sigur că "Furia Roja" va termina pe prima poziție și se va califica direct la turneul final, în timp ce Turcia și Georgia își vor disputa locul 2 și implicit locul la baraj. Multe lucruri vor fi decise peste 3 zile, când Turcia primește vizita Georgiei. În tur, naționala lui Vincenzo Montella s-a impus cu 3-2.

Portugalia, victorie dramatică cu Irlanda în preliminariile Campionatului Mondial! Cristiano Ronaldo a ratat penalty

Tot în această seară s-au disputat și cele două meciuri ale etapei a 3-a din grupa F, unde Portugalia a făcut un pas probabil decisiv pentru a termina prima, obținând o victorie dramatică împotriva Irlandei, Cristiano Ronaldo a avut cea mai mare șansă a primei reprize, dar șutul său din afara careului a lovit bara. Mingea a sărit la Bernardo Silva, care avea toată poarta goală în față, dar mijlocașul lui City a lovit defectuos, peste poartă.
Portugalia a fost la cârma jocului și în partea secundă, însă nu a găsit drumul spre gol nici după ce a beneficiat de un penalty în minutul 76. Cristiano Ronaldo a fost cel care a executat și a tras pe centrul porții, dar Kelleher a scos incredibil, cu piciorul.
Asaltul gazdelor a durat până la final, iar golul izbăvitor a venit în primul minut al prelungirilor, când Trincao a centrat foarte bine, iar Ruben Neves a profitat de o ieșire eronată a lui Kelleher și a marcat cu capul. Irlandezii nu au mai avut forța să revină și tabela a rămas intactă până la final.
În celălalt meci din grupă, Ungaria a câștigat acasă cu Armenia, scor 2-0, prin golurile marcate de Daniel Lukacs (min. 56) și Zsombor Gruber (min. 90+4).
După rezultatele de azi, Portugalia rămâne lider în grupă, cu 9 puncte, urmată de Ungaria (4), Armenia (3) și Irlanda (unul). În mod normal, lusitanii nu au cum să rateze calificarea directă la Mondial, dar lupta pentru locul de baraj rămâne deschisă. Marți seara, Portugalia va juca acasă cu Ungaria, iar Irlanda va primi vizita Armeniei.
Cea mai mare surpriză a serii s-a produs în duelul Serbia - Albania, arbitrat de o brigadă românească, avându-l la centru pe Istvan Kovacs. Disputată din motive de siguranță la Leskovac, un orășel de numai 55.000 de locuitori, partida a fost foarte importantă în lupta pentru locul secund din grupa K, unde Anglia va termina mai mult ca sigur pe primul loc. Sârbii au controlat prima repriză și au ratat câteva ocazii monumentale, dar în minutul suplimentar arătat de la margine albanezii au dat lovitura prin Rey Manaj.
Gazdele au fost foarte afectate de golul primit contrar cursului jocului și în partea a doua nu au mai dominat atât de clar. Albanezii au gestionat excelent avantajul minim și l-au păstrat până la final, obținând o victorie uriașă. În urma acestui succes, Albania a ajuns la 11 puncte, cu 4 mai multe decât Serbia, și o victorie cu Andorra în etapa următoare le va asigura în proporție mare locul la baraj. Sârbii se pot apropia la un punct dacă bat peste 3 zile în Andorra, însă apoi vor trebui fie să nu piardă în Anglia și să bată Estonia, fie să câștige doar cu balticii și să aștepte o minune la duelul Albania - Andorra. Serbia nu se numără printre echipele care au șanse de a ajunge la baraj datorită rezultatelor din ediția precedentă din Liga Națiunilor, astfel că eșecul din această seară a fost aproape identic cu ieșirea din cursa pentru calificarea la Cupa Mondială.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol