Surpriza pregătită de Mircea Lucescu la barajul cu Turcia! Va fi titular după ce a fost "tras pe linie moartă"
Mircea Lucescu a anunțat vineri lotul final pentru barajul cu Turcia de joi, 26 martie, care va conta pentru calificarea la Campionatul Mondial. Selecționerul a decis în mare parte și echipa de start, iar la mijloc va miza pe unul dintre jucătorii pe care nu i-a mai folosit atât de des în ultima perioadă.
Alex Ferguson: "Așa am învins-o pe Bayern în finala UCL din 1999"
Sursa video: Eurosport
Naționala României se apropie cu pași repezi de barajul pentru Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada. Tricolorii vor înfrunta Turcia, în deplasare, joi, de la ora 19:00, iar Mircea Lucescu a anunțat astăzi lotul alături de care va ataca acel duel extrem de important pentru această generație.
Răzvan Marin, în vârstă de 29 de ani, ar putea începe ca titular în meciul de baraj dintre Turcia și România, aceasta fiind una dintre surprizele pregătite de selecționerul nostru.
Deși la ultimele convocări nu a prins loc în primul 11, mijlocașul se află pe lista celor care vor fi trimiși pe teren din primul minut la Istanbul și ar urma să facă cuplu în linia mediană cu Vlad Dragomir, conform informațiilor publicate de Fanatik.
Aceasta ar reprezenta o revenire importantă pentru Marin în echipa de start a României. În precedentele două acțiuni, a început toate cele patru partide pe banca de rezerve. În octombrie, a fost doar rezervă la meciurile cu Moldova și Austria, iar în noiembrie a intrat în repriza a doua a partidei din Bosnia și a fost introdus la pauză contra San Marino.
La nivel de club, Răzvan Marin traversează o perioadă foarte bună la AEK Atena, unde a fost titular în ambele manșe în care echipa a obținut calificarea în sferturile Conference League după o victorie cu 4-2 la general în fața celor de la Celje.

Răzvan Marin în tricoul lui AEK Atena.
Credit imagine: Getty Images
Mijlocașul evoluează constant și în prima ligă a Greciei, unde AEK se află într-o luptă strânsă pentru titlu cu PAOK și Olympiacos. După 25 de etape, cele trei formații sunt la egalitate, fiecare acumulând câte 57 de puncte.
Dacă va câștiga împotriva Turciei, România va juca împotriva învingătoarei din barajul Slovacia - Kosovo. În schimb, dacă vor fi învinși, "tricolorii" vor înfrunta într-un amical echipa care pierde în duelul amintit anterior.
Lotul României pentru barajul cu Turcia
- PORTARI: Ionuț RADU (Celta de Vigo | Spania, 7/0), Marian AIOANI (FC Rapid 1923, 0/0), Mihai POPA (CFR Cluj, 0/0);
- FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 36/2), Deian SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 23/0), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 27/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 44/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 8/1), Adrian RUS (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei COUBIȘ (Universitatea Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 50/2), Kevin CIUBOTARU (Hermannstadt, 1/0);
- MIJLOCAȘI: Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 6/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 5/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 72/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 84/15), Florin TĂNASE (FCSB, 26/5), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 51/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 43/11), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 5/0), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 33/5), Claudiu PETRILA (FC Rapid 1923, 2/0), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 2/1);
- ATACANȚI: Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 7/2), David MICULESCU (FCSB, 6/0), Marius COMAN (UTA Arad, 0/0).
Meciurile de la barajul pentru Cupa Mondială 2026 ale echipei naționale a României vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Türkiye
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2786.png)
1
0
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)