#VOCE Istoria meciurilor România - Turcia. "Tricolorii" conduc detașat la întâlniri directe

Tricolorii au un palmares impresionant în fața turcilor – 14 victorii, 8 egaluri, 5 înfrângeri în 27 de meciuri, ultimul duel câștigat 2-0 – merg la Istanbul pe 26 martie cu încredere maximă. Statistică directă surprinzătoare: 45 de ani la rând fără înfrângere până în 2010. Sub comanda lui Mircea Lucescu, România vrea să se califice în finala play-off-ului pentru Mondialul din vara viitoare.

Gicu Grozav a adus ultima victorie cu Turcia, acum 9 ani

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Bogdan Constantinescu
Pe 26 martie, echipa națională a României joacă la Istanbul, pe stadionul lui Besiktas, împotriva Turciei, într-un meci crucial de baraj, care contează pentru calificarea la Campionatul Mondial 2026.
Primul meci dintre România și Turcia s-a jucat pe 26 octombrie 1923. A fost primul meci al naționalei Turciei. Meciul s-a terminat 2-2, dar cu o poveste interesantă. Isidor Gansl, fotbalist născut la Budapesta, în Imperiul Austro-Ungar, pe 16 noiembrie 1896, a jucat primul și singurul meci în naționala României și a marcat o dublă în minutele 20 și 53 la Istanbul împotriva otomanilor. Pe 2 noiembrie 1958, cele două naționale se întâlnesc pentru prima dată într-un meci oficial, pe fostul stadion 23 August, în Cupa Europei (numele inițial al Campionatului European). Până atunci se disputaseră patru partide amicale, toate jucate până în 1928: două victorii ale României, un egal și o victorie a turcilor. România a câștigat meciul cu 3-0, golurile fiind marcate în ultimele 30 de minute: Oaida ’62, Constantin ’77, Dinulescu ’81. Returul meciului s-a jucat la Istanbul în aprilie 1959, turcii au câștigat cu 2-0, însă ne-am calificat mai departe în sferturi. Acolo Cehoslovacia avea să ne elimine din drumul tricolorilor către primul European organizat din istorie în 1960. Abia 24 de ani mai târziu aveam să ne calificăm la primul nostru Euro. La începutul anilor ’60, echipa națională a României a mai disputat 3 amicale cu otomanii, în care a câștigat două dintre meciuri, dintre care cea mai mare victorie a României în fața Turciei: 4-0, pe 8 octombrie 1961. În 1965 aveam să ne întâlnim din nou în meciuri oficiale, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Anglia, 1966. În turul de pe 23 August, România câștigă cu 3-0 după golurile marcate de Nicolae Georgescu, Viorel Mateianu și Carol Creiniceanu. În returul de la Ankara, pe 23 octombrie, turcii au câștigat, iar România mai avea de așteptat până la ediția din Mexic, 1970, să participe la un Campionat Mondial (ultimul jucat de români fusese în 1938). În 1975 ne întâlnim în două amicale: în mai, la Istanbul, am terminat la egalitate 1-1, iar în octombrie am remizat 2-2 pe 23 August. Pe 23 martie 1977, într-un meci din Cupa Balcanică, România învinge Turcia cu 4-0 pe stadionul Ghencea, sub comanda marelui antrenor Ștefan Kovacs. Au marcat Dudu Georgescu, Liță Dumitru, Iosif Vigu și Anghel Iordănescu. Pe 22 martie 1978, pe Ali Sami Yen, am remizat 1-1. În 1983 ne întâlnim iar în două amicale. Pe 29 ianuarie jucăm din nou la Istanbul și terminăm la egalitate 1-1. Pe 9 martie cele două naționale joacă pe stadionul 23 August, iar românii câștigă cu 3-1: ”minunea blondă” Ilie Balaci marchează o dublă, iar Ladislau Boloni a închis tabela.
 
În 1985, România și Turcia s-au întâlnit din nou în calificări, pentru Mondialul din 1986, Mexic. Cu Mircea Lucescu pe banca de atunci a României, câștigăm meciul tur de pe 3 aprilie de la Craiova cu scorul de 3-0. ”Regele” Hagi a deschis tabela, iar Cămătaru a închis-o cu o dublă. Pe 13 noiembrie, la Izmir, am învins cu 3-1, au marcat Marcel Coraș, Gino Iorgulescu și căpitanul de la Sevilla, Ștefan Iovan. Însă a fost cea mai tristă victorie din istoria naționalei României: am pierdut calificarea la Campionatul Mondial din 1986, după ce Anglia și Irlanda de Nord au făcut un ”biscotto”, au terminat la egalitate pe Wembley, iar ambele naționale și-au asigurat biletele pentru Cupa Mondială, iar noi am terminat pe locul trei. S-au disputat patru amicale din 1987 până în 2010. Am câștigat două meciuri, am remizat unul și am pierdut în 2010 pentru prima dată după 45 de ani, în timp ce în precedentele 12 meciuri cu turcii nu pierduserăm. În amicalul de pe stadionul lui Fenerbahce ne-au învins cu 2-0. Unul dintre goluri a fost reușit de ”copilul” de Gică Hagi, Emre Belozoglu.
 
România și Turcia s-au întâlnit din nou în meciuri oficiale în 2012 și 2013, partide din preliminariile pentru Cupa Mondială din Brazilia, 2014. Pe 12 octombrie, la Istanbul, pe stadionul lui Fener, am reușit să câștigăm cu 1-0 după golul marcat de Gicu Grozav. Pe 10 septembrie 2013 s-a disputat returul de pe Arena Națională, câștigat de turci cu 2-0, au marcat Burak Yılmaz și Mevlut Erdinc. Naționala României, antrenată de Victor Pițurcă, avea să termine grupa de calificare pe locul doi și să se califice în barajul pentru Mondialul brazilian, însă aveam să pierdem acel baraj cu Grecia și să mai vedem încă un mondial la televizor.

Ultimul meci, o victorie clară pentru România

Pe 9 noiembrie 2017, România și Turcia s-au întâlnit pentru ultima dată, într-un amical la Cluj, cu Cosmin Contra pe banca României și Mircea Lucescu pe banca Turciei. România a învins cu 2-0, golurile fiind marcate de același Gicu Grozav. În istoria de aproape 103 ani între România și Turcia, cele două naționale s-au întâlnit de 27 de ori: românii au câștigat 14, 8 meciuri s-au terminat la egalitate, turcii au câștigat 5.
Pe 26 martie 2026, tricolorii antrenați de Mircea Lucescu merg la Istanbul, pe Vodafone Park, stadionul lui Besiktas, cu istoria de partea lor. Tradiția pozitivă de peste un secol continuă să inspire: România conduce detașat la întâlniri directe și sperăm să adăugăm o victorie importantă în barajul pentru Campionatul Mondial.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo