Un fost antrenor turc din SuperLigă crede că România e avantajată la barajul pentru CM 2026! "Nu putem nega"

România va întâlni Turcia în semifinala barajului de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din 2026, meciul urmând a avea loc în deplasare, în martie. Mehmet Topal, fost antrenor la Petrolul, a vorbit despre șansele "tricolorilor" de a câștiga, evidențiind ce avantaj are naționala noastră.

Seaman în "What I Wore": "M-a vrut Ferguson la Man United, dar am ajuns la Arsenal pe o sumă record"

Sursa video: Eurosport

România a terminat abia pe locul 3 în grupa preliminară pentru Campionatul Mondial din Statele Unite, Canada și Mexic, dar mai are o șansă de a ajunge la turneul final, prin intermediul barajului programat în martie 2026. "Tricolorii" au ajuns la baraj prin intermediul Ligii Națiunilor, astfel că au fost în urna a 4-a la tragerea la sorți, unde toată suflarea fotbalului românesc spera la un duel cu Ucraina în semifinale.
Norocul pe care l-am avut la ultimele trageri la sorți ne-a părăsit, iar sorții nu au mai fost de partea noastră și ne-au scos în față Turcia, în semifinale, un adversar care pare să aibă o nouă "generație de aur".
Viitorul duel a fost prefațat de multe voci din fotbalul din cele două țări, cel mai recent subiectul fiind abordat și de Mehmet Topal, fostul antrenor al celor de la Petrolul în sezonul 2024/25.
Tehnicianul turc de 39 de ani a declarat că "tricolorii" au un atu important înaintea barajului, avându-l pe bancă pe Mircea Lucescu, care îi cunoaște foarte bine pe jucătorii din naționala antrenată de Vincenzo Montella.
Topal a evidențiat, totodată, că nu trebuie ignorate nici avantajele pe care le au turcii, care nu doar că vor juca pe teren propriu, dar au și un lot mai bine cotat decât al României. Doar Kenan Yildiz, legitimat la Juventus, și Arda Guler, jucătorul lui Real Madrid, valorează mai mult decât întregul lot al echipei noastre.

Mehmet Topal: "Lucescu poate fi un avantaj pentru România"

"Faptul că Lucescu i-a antrenat pe unii dintre jucătorii de azi ai naționalei Turciei poate fi un avantaj pentru România, nu putem nega. Le cunoaște stilul de joc și are anumite indicii despre cum să abordeze meciul.
Dar Turcia este acum complet diferită, cu un lot matur și pregătit. Jucăm acasă, cu suporterii de partea noastră, și vom avea pe teren un grup tânăr și încrezător. O spun clar: jucătorii care vor dicta ritmul la mijlocul terenului vor fi decisivi!
De asemenea, în atac avem oameni capabili să schimbe scorul și să facă diferența în momentele-cheie. Evoluția lor poate înclina balanța în favoarea noastră. Turcia are azi un lot care îmbină foarte bine experiența cu tinerețea și poate ține controlul în propriile mâini prin concentrare și motivație", a declarat Mehmet Topal, citat de GSP.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. În cazul în care tricolorii se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Bogdan Stelea sâmbătă de la ora 18.45, iar duminică de la ora 18.45 legendarul portar David Seaman ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" pe Eurosport 1. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo