Verdict dur înainte de barajul pentru CM 2026: "E degeaba dacă batem Turcia!" Ce le lipsește "tricolorilor"

Naționala României se va duela, joi seară, de la ora 19:00, cu Turcia pentru un loc în finala barajului de calificare la Campionatul Mondial din această vară. Cu o zi înaintea partidei de la Istanbul, Dănuț Lupu a vorbit despre duelul "tricolorilor", precizând cât de greu le va fi fotbaliștilor, care vor intra în istorie dacă vor reuși să obțină biletele pentru turneul final.

Craioveanu, înainte de Turcia - România: "Ei sunt mai talentați, dar noi avem o armă importantă"

Sursa video: Eurosport

România va încerca în următoarele zile să revină la un Campionat Mondial după o pauză de 28 de ani, însă misiunea se anunță una dificilă. În semifinala barajului, programată joi seară, de la ora 19:00, "tricolorii" vor da peste Turcia, în deplasare.
Cu o zi înainte de meci, Dănuț Lupu a prefațat duelul de la Istanbul, vorbind despre cât de grea va fi confruntarea de pe Tupras Stadium. Fostul mijlocaș a evidențiat, totodată, că o calificare la turneul final îi va duce pe "tricolori" în istorie.
Lupu a subliniat, însă, că o victorie cu Turcia nu este suficientă, amintind și de finala barajului pentru Cupa Mondială și de cât de important va fi ca jucătorii lui Mircea Lucescu să obțină două rezultate pozitive în aceste săptămâni.
"Eu aș vrea jucătorii să creadă măcar 25% din cât crede nea Mircea că vom câștiga acest meci și cred că vom reuși. E un meci foarte greu. Să sperăm că vom prinde o zi bună și vom reuși să facem un rezultat pozitiv.
În același timp, îmi doresc să facem două rezultate pozitive, că ne mai așteaptă un meci și e degeaba dacă batem Turcia. Ne așteaptă două meciuri grele. Jucătorii trebuie să înțeleagă un singur lucru...
Dacă vor reuși două rezultate pozitive vor intra în istoria fotbalului românesc, lucru pe care mi-l doresc. Să reușim să ne calificăm după atâția ani la un Campionat Mondial”, a declarat Dănuț Lupu pentru DigiSport.

Lupu: "Nu avem vreun Dobrin, Balaci sau Hagi"

Fostul fotbalist de la Dinamo și Rapid a mai precizat că unul dintre principalele minusuri ale actualei generații de la echipa națională este faptul că nu mai are un jucător care să poată face diferența, așa cum erau Hagi, Dobrin sau Balaci.
"Mă bucură faptul că și generația asta a noastră, care a fost mai bună decât celelalte, eu nu o consider Generația de Aur, mă bucur că s-au dus alături de echipa națională, că până la urmă echipa națională nu înseamnă Burleanu, nu înseamnă Stoichiță, Bodescu sau Lucescu.
E echipa națională a României. Că ea e condusă de x sau de y, noi trebuie să fim aproape de echipa națională mereu. Nu cred că avem vreun jucător care în momentul de față să facă diferența.
Nu avem vreun Dobrin, Balaci sau Hagi. Nu avem un jucător care poate să facă ceva ieșit din comun. Noi avem un grup unit, iar turcii au jucători care au individualități extrem de mari. Dar un colectiv, în general, reușește să bată o echipă formată pe individualități", a mai spus Lupu.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, de la ora 19:00, și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport. În cazul în care "tricolorii" se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo