Zidul Galben, așteptat pe Arena Națională! FRF a anunțat punerea în vânzare a biletelor pentru România - Cipru

România le va înfrunta, în iunie, pe Austria și Cipru, în meciuri contând pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Cu circa o lună înaintea partidei care va avea loc pe teren propriu, Federația Română de Fotbal a anunțat că vineri se pun în vânzare biletele.

Fanii României

Credit imagine: Getty Images

Naționala României se va reuni la începutul lunii iunie, când sunt programate partidele din etapele a treia și a patra ale calificărilor la Campionatul Mondial din 2026. "Tricolorii" vor înfrunta Austria, în deplasare, și Cipru, acasă.
Biletele pentru meciul de la Viena au fost deja scoase la vânzare și epuizate, iar astăzi Federația Română de Fotbal a anunțat că vineri vor fi puse în vânzare și biletele pentru partida de pe Arena Națională cu Cipru.
Conform FRF, "prețurile biletelor sunt de 40 sau 50 de lei la peluze și 75 sau 100 de lei la tribune. Copiii cu vârsta până în 14 ani au acces oriunde în cele două tribune, exceptând zona VIP, în baza biletelor cu valoare simbolică de 1 leu, care pot fi procurate prin alegerea tipului biletului (copil) în efectuarea comenzii."
În plus, forul național a anunțat că "pentru fiecare comandă se pot achiziționa maximum 4 bilete, excepție făcând comenzile ce includ bilete pentru copii, unde pot fi selectate până la 5 locuri."
Biletele vor fi disponibile online de mâine, 9 mai, din jurul prânzului, pe site-urile bilete.frf.ro, bilete.ro și în aplicația Tricolorii, disponibilă în App Store (iOS) și Google Play (Android).

Programul grupei H din preliminariile CM 2026

7 iunie
Bosnia și Herțegovina – San Marino, ora 16:00
Austria – ROMÂNIA, ora 21:45, ora 21:45
10 iunie
ROMÂNIA – Cipru, ora 21:45
San Marino – Austria, ora 21:45
6 septembrie
Austria – Cipru, ora 21:45
San Marino – Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
9 septembrie
Bosnia și Herțegovina – Austria, ora 21:45
Cipru – ROMÂNIA, ora 21:45
9 octombrie
Austria – San Marino, ora 21:45
Cipru – Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
12 octombrie
San Marino – Cipru, ora 16:00
ROMÂNIA – Austria, ora 21:45
15 noiembrie
Cipru – Austria, ora 19:00
Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA, ora 21:45
18 noiembrie
Austria – Bosnia și Herțegovina, ora 21:45
ROMÂNIA – San Marino, ora 21:45
Toate meciurile echipei naționale a României din preliminariile Campionatului Mondial din 2026 vor fi transmise în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo