Campioana europeană en-titre, Italia, și-a anunțat lotul lărgit pentru turneul final din Germania. Surprizele pregătite

Campioana europeană în exercițiu, Italia, deținătoarea ultimului trofeu, din 2021, și-a anunțat în această după-amiază lotul provizoriu pentru turneul final care va începe în câteva săptămâni în Germania. Pe lista inițială se află 30 de fotbaliști.

Italia EURO

Credit imagine: Getty Images

Selecţionerul naţionalei de fotbal a Italiei, Luciano Spalletti, a anunțat în această după-amiază lotul provizoriu al campioanei europene în exercițiu. Pe lista provizorie a acestuia se află 30 de fotbaliști, însă doar 26 vor putea fi incluși în lotul final pentru EURO 2024, găzduit de Germania.
Printre surprizele pregătie de selecționer pentru EURO se numără Stephan El Shaarawy, de la AS Roma, şi Nicolo Fagioli, de la Juventus Torino. Cel din urmă revine în angrenajul echipei naționale, după ce recent i s-a încheiat perioada de suspendare pe care a primit-o pentru pariuri ilegale.
Printre cei neconvocați în vederea participării la turneul care va debuta în mai puțin de o lună se numără Ciro Immobile, care a avut un sezon mult sub așteptări, dar și Federico Gatti şi Manuel Locatelli. Marco Verratti, care s-a transferat în septembrie de la PSG la Al-Arabi, nu se află nici el pe lista lărgită a lui Spalletti pentru EURO 2024.
Lotul final, de 26 de fotbaliști, va fi anunțat pe data de 6 iunie.

Lotul provizoriu al Italiei pentru EURO 2024

  • Portari: Gianluigi Donnarumma (Paris Saint-Germain/Franţa), Alex Meret (Napoli), Ivan Provedel (Lazio Roma), Guglielmo Vicario (Tottenham/Anglia)
  • Fundaşi: Francesco Acerbi (Inter Milano), Alessandro Bastoni (Inter Milano), Raoul Bellanova (Torino FC), Alessandro Buongiorno (Torino FC), Riccardo Calafiori (Bologna), Andrea Cambiaso (Juventus), Matteo Darmian (Inter Milano), Giovanni Di Lorenzo (Napoli), Federico Dimarco (Inter Milano), Gianluca Mancini (AS Roma), Giorgio Scalvini (Atalanta)
  • Mijlocaşi: Nicolo Barella (Inter Milano), Bryan Cristante (AS Roma), Nicolo Fagioli (Juventus), Michael Folorunsho (Verona), Davide Frattesi (Inter Milano), Jorginho (Arsenal), Lorenzo Pellegrini (AS Roma), Samuele Ricci (Torino FC)
  • Atacanţi: Federico Chiesa (Juventus), Stephan El Shaarawy (AS Roma), Riccardo Orsolini (Bologna), Giacomo Raspadori (Napoli), Mateo Retegui (Genoa), Gianluca Scamacca (Atalanta), Mattia Zaccagni (Lazio)
Italia a fost repartizată la tragerea la sorți pentru EURO în Grupa B, alături de Spania, Croația și Albania.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo