Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Comisia UEFA s-a pronunțat cu privire la numărul de jucători care vor merge la EURO

Nicu Savin

Publicat 23/04/2024 la 13:53 GMT+3

Comisia pentru competiţiile echipelor naţionale din cadrul UEFA s-a pronunţat, cu o majoritate strânsă, pentru mărirea de la 23 la 26 a loturilor de jucători ale selecţionatelor care vor lua parte în această vară la EURO 2024, printre care se numără şi naţionala de fotbal a României.

Romania - Columbia

Credit imagine: Getty Images

Anunţul a fost făcut de cotidianul L'Equipe, care precizează că membrii comisiei au adoptat această propunere luni după-amiază. Dezbaterile au durat câteva ore, cu opinii contrastante. Preşedintele acestei comisii, Philippe Diallo, conducătorul Federaţiei franceze de fotbal (FFF), s-a declarat în favoarea rămânerii la 23 de jucători, aceasta fiind şi poziţia selecţionerului Les Bleus, Didier Deschamps. Dar trecerea la liste de 26 jucători a fost cea care a obţinut mai multe voturi.

Propunerea nu este însă obligatorie, decizia finală aparţinând Comitetului Executiv al UEFA, care se va reuni în cursul acestei săptămâni. Executivul UEFA ar putea adopta o soluţie de mijloc, de exemplu cu 25 de jucători, adaugă L'Equipe, reamintind că listele de jucători pentru EURO 2024 trebuie anunţate cel târziu pe 7 iunie.
UEFA a permis fiecărei echipei să înscrie 26 de fotbalişti la precedenta ediţie a Campionatului European, desfăşurată în 2021, din cauza pandemiei de coronavirus, acelaşi număr de jucători figurând şi în loturile participantelor la Cupa Mondială din 2022, care a avut loc în Qatar.

Comisia UEFA e pentru loturi cu 26 de jucători la EURO 2024! Comitetul Executiv va lua decizia finală


Însă, cu ocazia EURO 2024, forul fotbalistic continental a decis să se revină la listele cu 23 de jucători, ca în trecut, o măsură care nu este însă pe placul unora dintre selecţionerii echipelor calificate la turneul final din Germania (14 iunie - 14 iulie).
Cel mai vehement dintre aceştia a fost Ronald Koeman, selecţionerul Olandei, care şi-a exprimat punctul de vedere după meciul amical cu Germania, disputat luna trecută.
"Este foarte ciudat să nu alegi dintre 26 de jucători. Este absurd să se revină la 23. Trebuie să te confrunţi mai mult cu accidentările în aceste zile. Este vorba despre suprasolicitarea capacităţilor jucătorilor", a spus Koeman.
Alţi selecţioneri, precum cei ai Germaniei, Elveţiei şi Austriei, s-au pronunţat în favoarea unei soluţii flexibile drept compromis, propunând fixarea unei limite maxime de 26 de jucători de echipă, fiecare antrenor urmând apoi să decidă câţi fotbalişti va convoca pentru EURO 2024.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo