Julian Nagelsmann a anunțat lotul final pentru EURO! Cum va arăta Germania la turneul final

Julian Nagelsmann, selecționerul Germaniei, a anunțat lotul de 26 de jucători care va reprezenta țara gazdă la Campionatul European, care va debuta exact peste o săptămână. Un singur jucător a trebuit să părăsească lotul.

Germania

Credit imagine: Getty Images

Germania a devenit una dintre favoritele la câștigarea Campionatului European, odată cu prestațiile din amicalele disputate în luna martie. După un an 2023 de uitat, în care nemții au câștigat doar 3 meciuri din 11 disputate, aceștia au obținut două victorii entuziasmante în amicalele lunii martie.
"Die Mannschaft" a învins selecționatele Franței și Olandei, iar speranțele fanilor germani au revenit la cele mai înalte cote. Julian Nagelsemann a reușit să construiască o echipă echilibrată, în care talentul și viteza tinerilor jucători se îmbină perfect cu experiența și calmul fotbaliștilor din "vechea gardă".
Totodată, selecționerul de 36 de ani a oferit debutul mai multor jucători care au avut sezoane excelente în Bundesliga atât la nivel individual, dar și alături de echipele pe care le reprezintă. Astfel a fost construit lotul Germaniei pentru EURO 2024.
Citește și:

Aleșii lui Nagelsmann pentru EURO 2024

Selecționerul a luat cele mai grele decizii încă dinaintea anunțului lotului preliminar. Acesta a renunțat la jucători precum Mats Hummels sau Serge Gnabry, mergând pe mâna unor fotbaliști mai tineri, fără experiență prea mare la echipa națională.
Astfel am ajuns să vedem nume precum Waldemar Anton, Chris Fuhrich, Maximilian Beier sau Aleksandar Pavlovic la echipa națională a Germaniei. Fiecare dintre ei au avut un sezon de excepție în Bundesliga, iar convocarea lor este total meritată.
În ceea ce privește decizia pe care Nagelsmann a trebuit să o ia astăzi, selecționerul a fost nevoit să lase pe dinafară un portar dintre cei patru convocați. Acesta a renunțat la Alexander Nubel și va merge pe mâna lui Neuer, Ter Stegen, respectiv Baumann.
Germania a încheiat la egalitate, scor 0-0 primul amical din această vară, împotriva Ucrainei. Până la debutul de peste o săptămână în compania Scoției, nemții vor mai avea un test în această seară cu selecționata Greciei ca adversară.

Lotul final al Germaniei pentru EURO 2024

Portari: Manuel Neuer (Bayern Munich), Marc-André ter Stegen (Barcelona), Oliver Baumann (TSG Hoffenheim)
Fundași: Waldemar Anton (VfB Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munich), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstädt (VfB Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Toni Rüdiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
Mijlocași: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Führich (VfB Stuttgart), Pascal Groß (Brighton), İlkay Gündoğan (Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munich), Aleksandar Pavlović (Bayern Munich), Leroy Sané (Bayern Munich), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
Atacanți: Maximilian Beier (Hoffenheim) Niclas Füllkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Müller (Bayern Munich), Deniz Undav (VfB Stuttgart).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo