Spaniolii vor să evite România, în grupa de la Euro 2024! Afirmație măgulitoare la adresa noastră
Publicat 02/12/2023 la 13:04 GMT+2
Jurnaliștii de la As.com au făcut o radiografie a posibilelor adversare ale Spaniei la Euro 2024, iar România pare să se încadreze la formațiile "de evitat" din urna a doua valorică.
Ianis Hagi și Nicolae Stanciu, România. Sursa: GSP.
Credit imagine: Eurosport
Spania s-a calificat fără emoții la turneul final, cu șapte victorii și o singură înfrângere (golaveraj 25-5). Pentru "La Roja", care a câștigat de trei ori Euro (1964, 2008 și 2012), va fi a 12-a participare la turneul continental, cu doar una mai puțin decât Germania, liderul absolut de prezențe.
Acum, naționala lui Luis de la Fuente așteaptă rezultatul tragerii la sorți de azi (ora 19:00, Hamburg), unde va face parte din prima urnă valorică.
Spaniolii, analiză a României, înainte de tragerea la sorți pentru Euro 2024
Ungaria și Danemarca sunt văzute de iberici drept cele mai grele posibile adversare din urna a doua, în timp ce Albania ar fi o oponentă la îndemână. În ceea ce privește naționala României, aceasta e văzută drept o posibil viitoare surpriză la Euro. Chiar dacă nu o spun clar, spaniolii par că ar vrea să îi evite pe tricolori.
"Câștigarea unui joc la Euro ar fi un succes pentru România", scrie As, care notează că tricolorii au arătat totuși impresionant în preliminarii: "Echipa României a reușit un traseu impecabil în grupa de calificare, ieșind neînvinsă dintr-o grupă cu Elveția și Israel. Absenți de la turneul final din 2020, românii vor ajunge la Euro 2024 cu un entuziasm copleșitor, după ce au reușit să își facă loc până în urna a doua pentru tragerea la sorți. Tricolorii au fost prezenți până acum la cinci Campionate Europene, dar au reușit să câștige un singur meci (în 2000). Există motive să credem că pot fi una dintre surprizele turneului final".
Vedeta tricolorilor e, în opinia sursei citate, Nicolae Stanciu, "jucătorul cu cele mai multe selecții dintre fotbaliștii actuali ai României. El joacă la Damac, în Arabia Saudită, dar a fost esențial pentru prima reprezentativă pe durata preliminariilor, fiind cel mai avansat mijlocaș, fie că sistemul a fost 4-3-3 sau 4-2-3-1".
Ibericii au vorbit și despre calitățile selecționerului Edi Iordănescu, acesta fiind apreciat pentru faptul că a adus mult echilibru la echipă.
"A făcut o treabă grozavă, a știut să creeze un tot unitar, chiar dacă în echipă se regăsesc veterani și tineri. Dacă ne uităm la centrul apărării, acolo România îi are pe Burcă (30 de ani) și Drăgușin (21 de ani), dar cei doi se completează foarte bine", mai notează spaniolii.
Promo
Promo